Lewis Hamilton şi-a îndeplinit visul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Auto / Formula 1 la finalul sezonului 2008

Lewis Hamilton şi-a îndeplinit visul

Sport 04 Noiembrie 2008 / 00:00 496 accesări

Titlul mondial obţinut de pilotul britanic Lewis Hamilton, în ultimul tur al.. ultimei curse a sezonului, Marele Premiu al Braziliei, l-a adus pe Hamilton în postura de cel mai tînăr campion mondial din istoria Formulei 1, deoarece duminică avea vîrsta de 23 de ani şi 301 zile. Hamilton a declarat că şi-a îndeplinit cel mai mare vis, fiind fericit mai ales că familia sa a fost alături de el la cea mai grea cursă din carieră. Presa engleză scrie că MP al Braziliei, ultima etapă a sezonului, poate fi considerată una dintre cursele cu cel mai antrenant final din istorie, după ce Felipe Massa, pilotul brazilian al echipei Ferrari, s-a putut considera pentru cîteva secunde campion mondial, dar Hamilton a reuşit să termine pe locul 5, poziţie care i-a asigurat titlul. Hamilton a fost depăşit, pentru o scurtă perioadă, de Timo Glock, care a urcat pe locul 5, în timp ce Massa, care terminase cursa, era campion mondial. Echipa Ferrari se bucura pentru victorie, deoarece grafica computerizată îl arăta pe Hamilton pe 6, dar în cele din urmă pilotul britanic a revenit pe locul 5 în cursă, suficient ca să cîştige titlul de campion mondial. Massa, care a pierdut titlul în ultimul viraj, le-a mulţumit celor care l-au ajutat în acest an şi a adăugat că nu va uita uşor ziua cursei din Brazilia. “Titlul părea că a fost pierdut pentru al doilea an consecutiv, iar Hamilton trebuie să-i mulţumească lui Timo Glock, a cărui Toyota era echipată cu cauciucuri de uscat, iar în momentul în care l-a depăşit a fost ca şi cum s-ar fi deschis porţile Raiului”, comentează presa britanică. Glock susţine că nu i-a “oferit” titlul lui Hamilton.

Un parior britanic a cîştigat 158.000 de euro

Un britanic va încasa 125.000 de lire sterline (158.000 de euro) după ce a pariat, în urmă cu zece ani, că Lewis Hamilton va deveni campion mondial în Formula 1, a anunţat, luni, casa de pariuri Ladbrokes. Pariorul, care doreşte să-şi păstreze anonimatul, a mizat 100 de lire sterline (126 euro) în urmă cu zece ani pe faptul că Hamilton va deveni campion mondial înainte de împlinirea a 25 de ani. Cota era atunci de 500 la 1, iar acest pariu i-a adus bărbatului 50.000 de euro, a precizat un purtător de cuvînt de la Ladbrokes. Clientul a mai plasat şi un pariu de 50 de lire sterline, atît pe un titlu de campion mondial înainte de 25 de ani şi pe o primă victorie la un Grand Prix înainte de 23 de ani. Cota era atunci de 1.500 contra 1, ceea ce îi va permite pariorului cîştigarea a încă 75.000 de lire sterline (95.000 euro). Acesta a mai cîştigat deja anul trecut 40.000 de lire sterline (50.500 euro) pentru că a pariat 200 de lire sterline, tot în urmă cu zece ani, că Hamilton va cîştiga primul său Grand Prix înainte de 23 de ani, lucru care s-a şi întîmplat. Hamilton a cîştigat în 2007, la 22 de ani, Marele Premiu al Canadei. În total, Hamilton va aduce pariorului vizionar 165.000 de lire sterline (208.000 euro). “Nu este rău pentru o miză de 350 de lire sterline”, a declarat purtătorul de cuvînt Ladbrokes.

Hamilton l-ar putea detrona pe Beckham în materie de venituri din publicitate

Devenit campion mondial de Formula 1 în acest sezon, Hamilton ar putea deveni sportivul britanic cu cele mai mari venituri rezultate din acorduri publicitare, surclasîndu-l pe fotbalistul David Beckham, informează Brand Republic. Pilotul britanic cîştigă în prezent 18,75 milioane de euro pe an dintr-un contract pe cinci ani semnat cu McLaren Mercedes şi în jur de 3,75 milioane de euro anual ca urmare a contractului de sponsorizare încheiat cu Reebok, ajungînd la venituri de aproape 23 milioane de euro. Recent, Lewis Hamilton a apărut şi în spoturi comerciale pentru Vodafone. Anul trecut, Beckham a cîştigat 30-38 milioane de euro din salariu, sponsorizări şi contracte publicitare. Cu toate acestea, fotbalistul este aproape de momentul de retragerii din arena sportivă, în timp ce Hamilton are doar 23 de ani şi este abia la începutul carierei sale de pilot de Formula 1. În prezent, cel mai bine plătit sportiv din lume este jucătorul american de golf Tiger Woods, care a cîştigat nu mai puţin de 88 milioane de euro din publicitate numai în cursul acestui an. Potrivit publicaţiei Forbes, Woods este pe punctul de a deveni primul star care a acumulat o avere de un miliard de dolari din sport.

Taguri articol


12