Lucrările lui Ipolit Strîmbu, în expoziţia permanentă a Muzeului de Artă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Lucrările lui Ipolit Strîmbu, în expoziţia permanentă a Muzeului de Artă

Cultură 26 Iulie 2006 / 00:00 1594 accesări

Turiştii aflaţi, în această perioadă, pe litoral, pot vizita Muzeul de Artă care are un program special pentru sezonul estival, de la 08.00 pînă la 20.00. La parterul muzeului constănţean, vizitatorii pot admira, în cadrul expoziţiilor permanente, trei lucrări din creaţia artistului plastic Ipolit Strîmbu, pe numele său real Hipolit Strîmbulescu. Picturile realizate în ulei pe carton, "Fetiţă cusînd", "În grădină" şi "Copii la masă" reprezintă compoziţii figurative, care degajă o atmosferă caldă. Bine echilibrate din punct de vedere compoziţional, creaţiile plasticianului Ipolit Strîmbu abordează un joc de lumină şi umbră, atent desluşit de autor, acesta utilizînd o gamă de culori pastelate. "Lcrările lui Ipolit Strîmbu sînt viu colorate şi ilustrează momente de relaxare ale omului în mijlocul naturii. Cele trei lucrări din patrimoniul Muzeului de Artă dau privitorului o impresie de totală relaxare, prezentînd, în acelaşi timp, şi o relaţie unitară între om şi natură", a explicat Ana Roşoga, muzeograf în cadrul Muzeului de Artă.

Ipolit Srîmbu a fost absolvent al Şcolii Belle-Arte, din Bucureşti, la clasa profesorului G.D. Mirea. Pe parcursul carierei artistice, plasticianul a participat la numeroase expoziţii colective şi personale, atît în ţară, cît şi peste hotare, printre acestea numărîndu-se expoziţia aniversară de la Paris (1900) şi Bienala Internaţională de Artă de la Veneţia (1924). Alături de Ştefan Popescu, Frederic Storck şi Kimon Loghi, Ipolit Strîmbu a fost şi fondatorul mişcării "Tinerimea artistică", din care a făcut parte şi artistul de talie internaţională, Nicolae Tonitza. Profesor de pictură şi desen la Şcoala de Belle Arte din Bucureşti, plasticianul a preluat, în perioada primul război mondial, şi conducerea instituţiei de învăţămînt, în cadrul căreia a activat ca şi cadru didactic, timp de 30 de ani.

Taguri articol


12