Lui Trump i se coace ceva

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Lui Trump i se coace ceva

Externe 10 Iunie 2016 / 20:45 570 accesări

Liderii Partidului Republican care se opun candidaturii lui Donald Trump la funcţia de preşedinte al SUA pregătesc o... revoltă la Convenţia formaţiunii, programată în iulie, mizând pe schimbarea regulamentului intern, în sensul flexibilizării opţiunilor de vot ale electorilor. Controversatul magnat Donald Trump a obţinut deja 1.447 de voturi ale electorilor şi mizează pe alte 95, trecând practic de pragul de 1.237 de voturi federale necesar pentru a fi candidatul Partidului Republican. Însă, potrivit Politico.com şi CNN, în cadrul Partidului Republican există un curent favorabil modificării regulamentului de acordare a voturilor electorilor, cu ocazia Convenţiei Naţionale Republicane, care va avea loc în perioada 18-21 iulie. Pentru modificarea modului de atribuire a voturilor, 112 delegaţi (câte doi din fiecare stat) din Comisia pentru Regulamente vor trebui să susţină introducerea de noi prevederi. În acest caz, electorii şi superelectorii ar putea oferi voturile altui candidat.

Un elector care îl susţine pe Ted Cruz a declarat că se intenţionează introducerea unei claze care să permită un... vot conform conştiinţei. ”Tot ce facem este să ne adaptăm circumstanţelor”, a declarat Kendal Unruh pentru ABC. ”Cred sincer că remarcile demagogice şi rasiste ale lui Donald Trump îl rănesc chiar şi pe el”, a argumentat senatorul de Texas, Ted Cruz. Conform unor surse, un curent similar circulă şi în Partidul Democrat, fiind favorabil lui Bernie Sanders, în detrimentul lui Hillary Clinton. De altfel, nici fosta Primă Doamnă nu e tocmai liniștită în cursa către Casa Albă. Democrată din fire, Hillary Clinton s-a apucat să le povestească electorilor săi cum va lupta ea împotriva sărăciei, îmbrăcată într-un costum Armani de 12.000 de dolari, după cum s-au grăbit să o taxeze atât jurnaliștii, cât și internauții.

Taguri articol


12