Magazin spart

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Magazin spart

Eveniment 04 Martie 2008 / 00:00 1050 accesări

Poliţiştii din localitatea constănţeană Mihail Kogălniceanu au surprins, ieri seară, doi adolescenţi din localitate în momentul în care încercau să jefuiască un magazin alimentar. Cei doi hoţi prinşi în flagrant, Gheorghe Natsui, de 17 ani, şi Ionuţ Roşu, de 15 ani, au întocmit un plan pentru spargerea SC. MONAXI SRL, conform căruia Natsui intra în magazin iar prietenul său de 15 ani trebuia să stea de pază şi să îl anunţe prin intermediul unui telefon mobil dacă se apropie vreo persoană sau vreun echipaj de poliţie. Natsui a pătruns în magazin printr-o gaură făcută special de el în acoperişul imobilului pentru a nu porni sistemele de alarmă. Tinerii sînt cercetaţi în stare de libertate pentru tentativă de furt.

Taguri articol


12