Manifestări aniversare la Asociaţia Filateliştilor "Tomis"

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Manifestări aniversare la Asociaţia Filateliştilor "Tomis"

Cultură 31 Ianuarie 2007 / 00:00 542 accesări

Asociaţia Filateliştilor "Tomis" (AFT) organizează, pe tot parcursul acestui an, o serie de manifestări culturale, la care sînt aşteptaţi colecţionari din toată ţara. Pentru că, în această primăvară se împlinesc 30 de ani de la apariţia primului număr al buletinului "Marina", editat de gruparea colecţionarilor de mărci poştale cu tematică marină (publicaţie subordonată AFT), în curînd urmează să fie lansată o ediţie jubiliară şi vor fi conferite diplome fondatorilor şi colaboratorilor revistei. Tot în acest an, se împlinesc 12 ani de la publicarea primului număr al Revistei de Filatelie, Cartofilie şi Numismatică, publicată sub egida Asociaţiei Filateliştilor "Tomis", care a beneficiat, de-a lungul timpului, de colaborări naţionale şi internaţionale. "Eu am fondat această revistă în anul 1995 şi am constatat cu bucurie faptul că această publicaţie este apreciată şi peste hotare", a declarat preşedintele asociaţiei, cunoscutul om de cultură constănţean Simion Tavitian. Cu prilejul acestei aniversări, va fi editat, de asemenea, un număr jubiliar al periodicului.

În premieră, la Constanţa va fi organizată o expoziţie de filatelie în colaborare cu Asociaţia de Filatelie din Piatra Neamţ, manifestare care are ca scop schimbul de informaţii şi de exponate. Evenimentul va fi organizat atît în oraşul de la malul mării, cît şi la Piatra Neamţ, cel mai probabil în vara lui 2007, cînd sînt invitaţi să participe toţi pasionaţii de filatelie. "Ne dorim să păstrăm legătura cu colegii noştri din Piatra Neamţ şi să continuăm organizarea unor astfel de manifestări, în parteneriat", a explicat Simion Tavitian.



Ştiri recomandate

12