Mare Sărbătoare - Botezul Domnului!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Arhiepiscopia Tomisului a pregătit 170.000 de PET-uri cu apă sfințită

Mare Sărbătoare - Botezul Domnului!

Religie 06 Ianuarie 2017 / 07:04 1603 accesări

Biserica Ortodoxă prăznuieşte pe 6 ianuarie Botezul Domnului nostru Iisus Hristos sau Boboteaza. Numită teologic şi Epifania, Teofania sau Arătarea Domnului, sărbătoarea ne aminteşte de momentul în care Iisus Hristos, la vârsta de 30 de ani, a venit la râul Iordan şi a fost botezat de către Sfântul Ioan Botezătorul. În acel moment s-a auzit din cer glasul lui Dumnezeu-Tatăl, care a mărturisit despre Hristos că este Fiul lui Dumnezeu, iar Duhul Sfânt S-a pogorât peste El în chipul unui porumbel. Totodată, şi Sfântul Ioan Botezătorul a mărturisit despre Iisus că este Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii. Astfel, din acel moment, Iisus se arată lumii ca fiind Mesia, Mântuitorul, Cel profeţit şi aşteptat de către poporul Israel. Primele menţiuni despre această sărbătoare apar înainte de secolul III, iar atestarea documentară s-a făcut de către Clement Alexandrinul, în lucrarea „Stromata I”, dar şi în „Constituţiile Apostolice”, unde Boboteaza este menţionată alături de Naşterea şi Învierea Domnului. Marii cuvântători ai secolelor IV-V ne-au lăsat predici celebre la Bobotează, iar pe la anul 400 sărbătoarea era ţinută cu mare fast, în această zi fiind interzise reprezentaţiile artistice. Mai târziu, Biserica obişnuia ca Botezul catehumenilor să se facă în ziua de Bobotează, fapt ce a atribuit sărbătorii şi denumirea de luminare sau sărbătoarea luminilor. Rânduiala bisericească prevede ca în această zi preoţii să meargă pe malul unei ape şi să oficieze slujba sfinţirii mari a apei. Totodată, pentru a sublinia prezenţa Sfintei Treimi în apa Iordanului, preoţii aruncă, după slujbă, trei cruci în apă.

Boboteaza este una dintre cele mai importante sărbători, atât pentru creştinii ortodocşi, cât şi pentru cei catolici. La români, ziua de Bobotează cuprinde motive specifice Sărbătorilor de Crăciun. Astfel, în unele zone se colindă, se fac şi se prind farmecele şi descântecele, se află ursitul, se fac prorociri despre noul an.

IATĂ PROGRAMUL DE LA CONSTANȚA

Dacă vreți să participați la evenimentele religioase marcate de Botezul Domnului, vă facem cunoscut programul stabilit de Arhiepiscopia Tomisului. Astfel, pe 6 ianuarie: ora 8.45, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala „Sf. Apostoli Petru și Pavel” din Constanța; ora 11.00, de la Catedrală se va porni în tradiționala Procesiune de Bobotează până în Portul Turistic Tomis; ora 11.45, în Portul Turistic Tomis, ierarhul Tomisului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, va oficia slujba de Sfințire Mare a apei. La sfârșitul acesteia, arhiepiscopul va arunca 3 cruci în apele mării, ce simbolizează Arătarea Sfintei Treimi la apa Iordanului; ora 15.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba de Sfințire Mare a apei la debarcaderul din localitatea Ovidiu; ora 17.00, IPS Teodosie va oficia slujba Vecerniei la biserica „Sf. Ioan Botezătorul” din Constanța, situată în zona Pod Butelii, care-și serbează hramul a doua zi.

Precizăm că Arhiepiscopia Tomisului a pregătit 170.000 de PET-uri cu apă sfințită. În ediția online, www.telegrafonline.ro, aflați „De ce nu se strică Apa sfințită de Bobotează? Cât timp se bea?“.



Ştiri recomandate

12