Marea împăcare liberală

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Congres extraordinar

Marea împăcare liberală

Eveniment 23 Februarie 2013 / 00:00 518 accesări

STATUT Aproape 1.500 de liberali din întreaga ţară s-au adunat, vineri, la Palatul Parlamentului din Bucureşti în cadrul unui Congres extraordinar, principalul subiect al reuniunii vizând modificarea statutului PNL, care prevede, în principal, creşterea numărului de vicepreşedinţi de la 15 la 31, alegerea pe listă a candidaţilor în forurile de conducere, precum şi înfiinţarea funcţiei de prim-vicepreşedinte, care va fi ocupată, cel mai probabil, de noul membru al PNL Klaus Iohannis. Noul statut al PNL, care a fost adoptat cu o majoritate covârşitoare, mai prevede existenţa a trei organisme de conducere: Congresul, Delegaţia Permanentă şi Biroul Politic Naţional. În afara treburilor strict organizatorice, Congresul PNL a fost şi un bun prilej pentru liberali de a dezamorsa tensiunile din interiorul partidului, care s-au agravat în ultima perioadă pe fondul acuzaţiilor lansate la adresa lui Crin Antonescu de către mai mulţi membri PNL, care au spus că nu este bine ca puterea să fie concentrată în mâna unui singur om. Referitor la aceste neînţelegeri, vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian a declarat că disputele din PNL sunt doar nişte opinii, el afirmând că este pentru prima oară când poate să afirme că nu sunt tabere în PNL şi nici nu e vreun pericol de sciziune a formaţiunii liberale. La rândul său, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a spus că lucrările la Congres au avut loc într-o atmosferă civilizată, subliniind că PNL „a dovedit că este un partid în care există pe deplin respect, răbdare pentru opinia celuilalt, o cultură a dialogului şi un nivel al disputei politice”. „Sunt mândru că sunt membru şi preşedinte al acestui partid”, a declarat Antonescu.

USL, MAI PUTERNIC Şi, cum se obişnuieşte la astfel de întâlniri, liberalii au invitat la Congres mai mulţi politicieni din România, şi nu numai, printre aceştia regăsindu-se preşedintele Internaţionalei Liberale, Johannes Cornelis van Baalen şi liderul ALDE, Guy Verhofstadt. De asemenea, după cum era de aşteptat, unul dintre cele mai importante discursuri de la reuniunea PNL i-a aparţinut premierului Victor Ponta, co-preşedinte al USL. Social democratul a reafirmat că nu sunt şanse ca USL să se destrame, aşa cum anume „guri rele din alte partide, gen PDL, propovăduiesc”. Ponta a spus în intervenţia sa că USL trebuie să existe până se ating şi ultimele două obiective politice avute la constituire, respectiv alegerea în funcţia de şef de stat a unui liberal şi reconstrucţia României. „Obiectivul fundamental al USL este de a aduce în fruntea ţării un preşedinte care să şteargă pata din anii trecuţi”, a adăugat Ponta, care a reiterat că doreşte să fie în continuare un prim-ministru al USL şi că nu vrea să-şi imagineze cum ar arăta PSD la guvernare cu Dan Diaconescu şi nici liberalii cu Elena Udrea şi Vasile Blaga. La rândul său, preşedintele PC, Daniel Constantin, a afirmat că USL a reuşit să-şi asume două lucruri imposibile, unul dintre acestea fiind reducerea „icebergului portocaliu” la două cuburi de gheaţă într-un pahar.

GEST Invitaţi la Congres din curtoazie, maghiarii de la UDMR nu s-au abţinut până nu au făcut un gest cu tentă extremistă. Astfel, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, i-a înmânat preşedintelui PNL, Crin Antonescu, un steag secuiesc ca „dar simbolic”, precizând că gestul său înseamnă faptul că liderii UDMR sunt gata să pună capăt „pseudo-conflictului”. La rândul său, liderul liberal a primit steagul secuiesc mulţumindu-i lui Hunor. „Este binevenit atâta vreme cât nu stă pe instituţiile oficiale din statul român”, a completat preşedintele PNL.



12