Maria Feodorovna a fost reînhumatã la Sankt Petersburg

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Maria Feodorovna a fost reînhumatã la Sankt Petersburg

Monden 29 Septembrie 2006 / 00:00 1044 accesări

Mama ultimului ţar al Rusiei, forţatã sã plece în exil dupã revoluţia bolşevicã, a fost reînhumatã ieri, la Sankt Petersburg. Împãrãteasa Maria Feodorovna şi-a regãsit somnul de veci alãturi de soţul şi fiul ei. Slujba a fost oficiatã de patriarhul Alexei al II-lea. La ceremonie au participat mai mulţi reprezentanţi ai caselor regale europene. Împãrãteasa Maria Feodorovna a fugit din Rusia în 1919, dupã ce fiul sãu, ţarul Nicolae al II-lea, a fost ucis de bolşevici. Dupã un scurt popas la Londra, s-a refugiat în Danemarca, ţara ei natalã, unde a murit în 1928. Potrivit testamentului, fosta prinţesã Dagmar şi-a dorit sã fie îngropatã la Sankt Petersburg, alãturi de soţul ei, ţarul Alexandru al III-lea şi de fiul ei, ţarul Nicolae al II-lea.

Iniţiativa de repatriere a resturilor pãmînteşti ale împãrãtesei i-a aparţinut preşedintelui Vladimir Putin, care a vrut astfel sã repare o nedreptate a istoriei. Sicriul, acoperit de un drapel galben cu semnele imperiale, a fost depus în faţa Palatului Ecaterina cea Mare, unde patriarhul Alexei al II-lea a oficiat o slujbã religioasã. Cortegiul a mers apoi la cetatea Petru şi Pavel, unde împãrãteasa Maria Feodorovna a fost înhumatã în cripta familiei. La ceremonii au participat prinţul moştenitor al Danemarcei, Frederik şi soţia sa, prinţesa Mary, descendenţi ai familiei Romanov, prinţul Michael de Kent cu soţia şi oficiali ai Guvernului rus şi danez.

Taguri articol


12