Melodii ale trupei Paraziţii, interzise de la difuzare înainte de ora 23.00

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Melodii ale trupei Paraziţii, interzise de la difuzare înainte de ora 23.00

Monden 16 Ianuarie 2014 / 00:00 485 accesări

Opt melodii, între care patru ale trupei Paraziţii - „De ziua ta", „Toate-s la fel", „Bagabonţii 99" şi „Cum să jigneşti o femeie" -, au fost interzise de la difuzare pe posturile de televiziune şi radio înainte de ora 23.00, printr-o decizie luată, ieri, de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA). Decizia CNA vizează şi piesele „Scoate limba" de Mamelino, „Turbofin" de Grasu XXL, „Hai cu mine" de BUG Mafia şi „Talk dirty" de Jason Derulo. CNA a luat această decizie în încercarea de a curăţa audiovizualul din România de melodii cu limbaj vulgar, difuzate la TV şi radio la ore accesibile minorilor, fapt interzis de legislaţia audiovizualului.

Decizia a fost luată la propunerea membrului CNA Narcisa Iorga, fiind adoptată cu şapte voturi „pentru" (Florin Gabrea, Narcisa Iorga, Lorand Turos, Monica Gubernat, Viorel Vasile Buda, Laura Georgescu şi Răsvan Popescu) şi două „împotrivă" (Christian Mititelu şi Radu Călin Cristea).

NARCISA IORGA, MEMBRU CNA: „ESTE FOARTE RISCANT SĂ LĂSĂM MELODII CU LIMBAJ OBSCEN LA ORE ACCESIBILE MINORILOR”. „Copiii, la şcoală, se poziţionează în funcţie de cum cunosc melodiile în vogă (...) Eu cred că este foarte riscant să lăsăm melodii cu limbaj obscen la ore accesibile minorilor. E adevărat că ele pot fi accesate pe internet, oricând, dar noi reglementăm audiovizualul", a spus membrul CNA Narcisa Iorga.

Şi preşedintele CNA, Laura Georgescu, a spus că este o practică europeană în legătură cu melodiile din audiovizual. „Ar trebui să înceapă şi în România această situaţie", a spus Laura Georgescu.

Un alt membru al CNA, Christian Mititelu, a avut însă un alt punct de vedere. „Eu aş face o distincţie între melodii şi scenete (n.r. - difuzate în emisiunile matinale). Melodiile sunt creaţii artistice şi au un pronunţat caracter de satiră, ceea ce lipseşte în scenete (...). Scenetele reflectă în continuare infantilismul şi sărăcia de idei a acestor realizatori care nu pot ieşi din aluziile sexuale", a spus Mititelu.

El a mai spus că i se pare „total neînţelept" modul în care majoritatea membrilor CNA au votat în privinţa melodiilor. „Faceţi discriminare între piesele muzicale şi restul scenetelor care sunt mai obscene", a spus Mititelu.

Taguri articol


12