Microbuz plin cu călători, răsturnat pe cîmp

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Microbuz plin cu călători, răsturnat pe cîmp

Eveniment 03 Ianuarie 2008 / 00:00 1889 accesări

Nu mai puţin de 11 persoane au fost rănite vinerea trecută, după ce maşinile în care se aflau au fost implicate într-un accident rutier petrecut în jurul orelor 21.00, pe DN 2A, care leagă Constanţa de Hîrşova. Oamenii legii spun că Antonio Hudescu, de 29 de ani, din Constanţa, se deplasa pe DN 2A, dinspre Hîrşova către Constanţa, la volanul unui Logan, tractînd un autoturism marca Oltcit, condus de Ion Călina, de 60 de ani, din Constanţa. La un moment dat, din cauza neatenţiei lui Ion Călina şi a nesincronizării vitezelor celor două maşini, dispozitivul flexibil de remorcare s-a prins la roata dreapta faţă a Oltcitului, iar Ion Călina a pierdut controlul direcţiei şi a pătruns pe contrasens, unde s-a ciocnit cu un microbuz de călători condus regulamentar de Gabriel Petrică Iosub, de 30 de ani, care făcea transport de persoane pe ruta Botoşani-Mangalia. În urma impactului, microbuzul a ieşit de pe carosabil, s-a răsturnat şi s-a oprit într-un copac aflat pe marginea drumului. În accident au suferit vătămări corporale cu multiple fracturi şoferul autoturismului Oltcit, Ion Călina, dar şi Vasile Formagiu, de 49 de ani, din Basarabi, Eugenia Baciu de 58 de ani, din comuna Pecineaga, precum şi un copil de şapte ani, ultimii trei fiind ocupanţi ai microbuzului. Alţi şapte pasageri au fost răniţi uşor.

Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs evenimentul şi fac verificări pentru a stabili dacă dispozitivul flexibil folosit pentru tractarea Oltcitului este omologat.

Taguri articol


12