Minculescu revine, la Constanţa, cu Lotus

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Mini-turneu cu noua sa trupă

Minculescu revine, la Constanţa, cu Lotus

Monden 13 Noiembrie 2012 / 00:00 426 accesări

Cristi Minculescu şi noua lui trupă, Lotus, vor desfăşura, în luna decembrie, un mini-turneu în Sibiu, Bucureşti, Braşov şi... Constanţa, pregătind, totodată, show-ul de lansare a noii formaţii, pentru noaptea de Revelion, potrivit unui comunicat al Fundaţiei Phoenix. Fostul lider al trupei Iris, Cristi Minculescu, va cânta, alături de noul său grup, pe 6 decembrie, la Sibiu, pe 7 decembrie, la Bucureşti şi pe 8 decembrie, la Braşov. Turneul se va încheia la malul mării, printr-un recital găzduit de clubul constănţean Phoenix, pe 9 decembrie, de la ora 21.30.

Lotus, noua trupă a lui Cristi Minculescu, din care face parte şi chitaristul Judy Seutter, pregăteşte şi un show memorabil de lansare, pentru noaptea de Revelion. Potrivit comunicatului, aceasta nu este singura surpriză pregătită de Cristi Minculescu pentru publicul din România. Fundaţia Phoenix, care reprezintă trupa Lotus, va anunţa, în curând, viitoarele proiecte ale formaţiei. Pe de altă parte, în acelaşi comunicat, sunt dezminţite zvonurile din ultima vreme cu privire la o posibilă reunire a grupului Harap Alb, cu Minculescu în componenţă.

Pe 3 septembrie, solistul trupei Iris, Cristi Minculescu, a fost înlocuit în formaţie de Toni Şeicărescu, venit de la Direcţia 5.

Taguri articol


12