Ministerul Finanţelor mizează pe 6 miliarde de euro de la românii din străinătate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În acest an

Ministerul Finanţelor mizează pe 6 miliarde de euro de la românii din străinătate

Economie 23 Iulie 2007 / 00:00 584 accesări

Ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, a declarat că deficitul comercial în creştere semnificativă determină accentuarea soldului negativ al contului curent, care va fi acoperit în mare măsură de banii trimişi de românii din străinătate, estimaţi la aprox. 6 miliarde euro în acest an. Ministrul a explicat, la reuniunea anuală a reprezentanţilor comerciali ai României în străinătate, că dezechilibrul comercial a urcat şi în prima jumătate a anulului, ritmul de creştere al importurilor fiind mai mare decît cel al exporturilor. Ministrul Economiei şi Finanţelor a afirmat că Guvernul intenţionează să ia toate măsurile necesare pentru dezvoltarea relaţiilor comerciale în ţările din jurul Mării Caspice, fostele ţări din Uniunea Sovietică, Africa de Nord şi Orientul Mijlociu. "Cea mai mare pondere a schimburilor comerciale le avem cu ţările din UE", a spus Vosganian.

Potrivit acestuia, exporturile României sînt "gîtuite", aprox. 40% reprezentînd relaţia cu Italia, Germania, Turcia şi Austria, iar, în ceea ce priveşte importurile, mai mult de jumătate din total sînt reprezentate de schimburile cu cinci ţări, printre care Rusia şi Ucraina. Ministrul a mai subliniat faptul că reprezentanţii comerciali ar trebui să confere o mai mare atenţie proiectelor energetice şi promovării de proiecte investiţionale, realizate de către companii româneşti în străinătate.

În altă ordine de idei, Vosganian a precizat că se estimează o creştere economică, pentru primul semestru, la 6,5%, după un avans de 6% în primele trei luni. "În primul trimestru, o pondere mult peste PIB s-a înregistrat la investiţiile străine. O creştere semnificativă a avut loc şi la numărul de salariaţi", a conchis Vosganian.



12