Ministerul Sănătăţii propune trei variante pentru gărzile din spitale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ministerul Sănătăţii propune trei variante pentru gărzile din spitale

Social 20 Februarie 2009 / 00:00 598 accesări

Pentru adaptarea sistemului sanitar românesc la normele europene, Ministerul Sănătaţii (MS) a lansat în dezbatere publică trei variante pentru gărzile cadrelor medicale. Deşi la sfîrşitul anului trecut nu puţine au fost vocile care au apreciat că directivele europene asupra timpului de lucru ar spori deficitul de medici din România, oficialii MS consideră că perioadele de gardă trebuie urmate obligatoriu de timpi de odihnă. Dintre variantele propuse, preferata ministrului Sănătăţii, Ion Bazac, este cea cu un program de lucru al medicilor de la ora 8.00 la 17.00, pauză de masă şi gardă în intervalul 17.00 - 8.00. O altă variantă propusă de minister este reprezentată de efectuarea gărzii de la ora 14.00 la 8.00, aşa cum se întîmplă în prezent, dar cu posibilitatea de a pleca acasă dimineaţa, fără a afecta plata salarială. A treia variantă presupune un program de lucru de şase ore dimineaţa, urmat de efectuarea a 12 ore de gardă, după care, a doua zi, în cursul după-amiezii, se efectuează vizita pacienţilor. „Încercăm, prin aceste reglementări, să ne aliniem cu celelalte ţări europene. După normele actuale, garda începe la ora 14.00. Practic, medicul vine de dimineaţă la serviciu şi pleacă după şase ore de muncă, dacă nu are gardă. Vrem să instituim un program de lucru normal, de la 8.00 la 17.00, care să includă şi o pauză de masă”, a declarat subsecretarul de stat în MS, dr. Raed Arafat. MS intenţionează, de asemenea, să înfiinţeze serviciul “on call” la domiciliu, pentru specialităţile deficitare. Astfel, medicul nu trebuie să stea în spital, însă, în cazul unei urgenţe care necesită serviciile sale, el va trebui să se prezinte la spital. “Vorbim de specialităţi cum ar fi chirurgia toracică sau cea vasculară, unde sînt puţini specialişti în România. Bineînţeles că medicii care efectuează aceste servicii on call vor fi plătiţi pentru orele suplimentare pe care le lucrează”, a explicat ministrul Sănătăţii.



12