Ministrul de Externe: Ungaria este al treilea partener comercial al României

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ministrul de Externe: Ungaria este al treilea partener comercial al României

29 Ianuarie 2016 / 16:52 459 accesări
Lazăr Comănescu, ministrul de Externe al României

Lazăr Comănescu, ministrul de Externe al României

România şi Ungaria au o cooperare economică deosebită, iar Ungaria este al treilea partener comercial al României, a declarat vineri ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, după o întrevedere cu omologul său maghiar, Peter Szijjarto.

"Relaţia noastră trebuie să se desfăşoare într-o atmosferă de real parteneriat. Deja avem o cooperare economică deosebită, Ungaria este al treilea partener comercial al României, dar asta nu înseamnă că nu există oportunităţi pentru a lucra împreună în sensul dezvoltării şi mai puternice a acestei cooperări", a declarat Comănescu, într-o conferinţă de presă comună cu ministrul ungar, Peter Szijjarto.

Lazăr Comănescu a mai spus că peste două săptămâni va fi o Comisie economică mixtă, unde ambele părţi vor veni cu propuneri, dar şi cu proiecte concrete.

"În cadrul discuțiilor am identificat noi modalități de a încuraja dezvoltarea cooperării economice. Peste aproximativ două săptămâni vom avea Comisia economică mixtă şi am convenit de ambele părţi să venim cu noi propuneri, cu noi idei şi cu proiecte concrete pe care să le implementăm. Avem o cooperare foarte bună în economie, dar și în sectoare mai specifice, este vorba de energie, de infrastructură, de interconectarea sistemelor energetice", a spus Comănescu.

La rândul său, ministrul ungar a specificat că România este a doua piaţă ca importanţă pentru exportul maghiar şi a trecut în revistă principalele acorduri dintre cele două ţări în domeniul economic.Oficialul maghiar a anunţat că banca Exim din Ungaria va deschide o linie de credit pentru companiile româneşti şi maghiare, în vederea intensifirii relaţiilor economice din cele două ţări.



12