Ministrul Videanu confundă Centrala Nucleară cu PD-L

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ministrul Videanu confundă Centrala Nucleară cu PD-L

Social 08 Aprilie 2009 / 00:00 832 accesări

Ministrul Economiei, Adrian Videanu, a efectuat, ieri, o vizită de lucru la Centrala Nucleară Electrică (CNE), unde a pregătit, printre altele, ultimele detalii privind demararea lucrărilor la Unităţile 3 şi 4 ale CNE. După vizită, ministrul Videanu a susţinut o conferinţă de presă, de fapt, o bătaie de joc la adresa reprezentanţilor mass-media. Dacă în primă fază a fost propusă ca locaţie pentru conferinţă Campusul CNE, la cererea ministrului sau democrat liberalilor din Cernavodă, potrivit unor surse din cadrul Societăţii Naţionale „Nuclearelectrica”, conferinţa de presă s-a ţinut, pînă la urmă, la sediul PD-L Cernavodă, într-o sală mică, cît o debara, unde, pe doar cîţiva metri pătraţi, s-au înghesuit zeci de ziarişti. „Oare ce treabă are PD-L cu Centrala Nucleară? S-au comportat de parcă CNE ar fi fost proprietatea lor. Au impus sala de conferinţe fără ca noi să fi avut un cuvînt. În plus, în camera unde s-a ţinut conferinţa de presă, erau mai mulţi membri PD-L decît ziarişti”, au spus cîţiva reprezentanţi ai CNE. În cadrul conferinţei, ministrul Economiei a anunţat înfiinţarea EnergoNuclear, companie care va construi Reactoarele nucleare 3 şi 4 ale CNE. EnergoNuclear este o companie mixtă, formată din Nuclearelectrica în asociere cu Enel (Italia), Electrabel (GDF Suez), CEZ (Cehia), Iberdrola (Spania), RWE (Germania) şi ArcelorMittal România. Videanu a spus că Unităţile nucleare 3 şi 4, fiecare cu o putere instalată de 720 MW, ar trebui să fie construite începînd din 2010 - 2011, iar investiţia este evaluată la patru miliarde de euro. Termenul iniţial de punere în funcţiune a reactoarelor era 2014 - 2015, dar a fost decalat pentru 2015 - 2016. Statul, prin Nuclearelectrica, va controla 51% din acţiunile EnergoNuclear, CEZ, GDF Suez, Enel şi RWE vor deţine fiecare cîte 9,15% din titluri, iar Arcelor Mittal şi Iberdrola cîte 6,2% din capital.

Ministerul Economiei vrea să reducă perioada de predezvoltarea Reactoarelor 3 şi 4

Ministerul Economiei şi companiile implicate în proiectul de construcţie a Reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă intenţionează să reducă perioada de predezvoltare a acestora, faţă de termenul iniţial de 18 luni, a spus Adriean Videanu în conferinţa de ieri. Întrebat care este motivaţia pentru care valoarea investiţiei în Reactoarele nucleare 3 şi 4 a crescut în timpul fostului Guvern, de la 2,2 miliarde euro, la 4 miliarde euro, el a spus că nu există explicaţii oficiale. De asemenea, statul are flexibilitatea de a discuta în privinţa reducerii participaţiei pe care o deţine la compania EnergoNuclear. El a precizat că, în acest an, „Nuclearelectrica” nu va mai participa cu alţi bani la acest proiect, în afară de vărsămintele de 60 milioane lei deja efectuate. Ministerul a mai spus în cadrul conferinţei că nu a aprobat încă bugetele companiilor din subordine, iar contractele de mandat ale directorilor vizează performanţa acestora, cuantificată în cifra de afaceri, profit şi productivitate. El a adăugat că nu ştie ca pînă acum să fi fost încheiat vreun contract de mandat, dar va analiza această situaţie. În bugetele de venituri şi cheltuieli ale companiilor aflate în subordinea Ministerului Economiei sînt prevăzute contracte de mandat pentru directorii generali. Valorile propuse în acest an sînt, în general, de cîteva sute de mii de lei pentru fiecare contract.



12