Moțiunea „101 dalmațieni”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Moțiunea „101 dalmațieni”

Eveniment 04 Iunie 2015 / 00:00 736 accesări

Hai să depunem moțiuni de dragul plictiselii. Cam după acest principiu se ghidează liberalii care tot încearcă, fără succes, să îi oblige pe miniștri să demisioneze. Dacă e o strategie la mijloc, probabil că e una bazată pe vorbă multă și acțiuni puține, pentru că, până acum, niciuna dintre moțiunile depuse nu a avut succes. Dacă săptămâna trecută peneliștii au cerut destituirea ministrului Muncii, Rovana Plumb, și a ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, marți, plenul Camerei Deputaților a trebuit să facă loc pe ordinea de zi dezbaterilor legate de moțiunea depusă împotriva ministrului Economiei, Mihai Tudose. Liberalii nu au avut succes nici de această dată, documentul fiind respins la votul de ieri. Moțiunea, prin care inițiatorii acuză, folosind un titlu pompos, politizarea companiei Transelectrica, a fost desființată de parlamentarii prezenți la ședință, dar și de ministrul căruia i s-a cerut demisia. „Această moţiune este doar o sinteză de metafore generatoare de titluri de presă, cu cifre false, afirmaţii greşite, lipsite de consistenţă, generate de informatori proşti”, a caracterizat Tudose actul. În timp ce opoziția reclamă diverse nereguli în compania Transelectrica, precum decizii lipsite de transparență și o politică de personal discreționară, actuala putere consideră că documentul este cel mai slab de până acum și chiar se amuză pe seama inițiatorilor. „După numărul de semnături, această moţiune ar putea fi intitulată: „101 dalmaţieni” (actul a fost semnat de 101 deputați din PNL - n.r.). Dar i se potrivește mai bine numele „Punguţa cu doi bani”. Moţiunea este ca o mărgică mică pricăjită”, a spus deputatul PSD Mihai Neacșu.



12