Modalităţi de plată a impozitelor şi taxelor locale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
SPIT

Modalităţi de plată a impozitelor şi taxelor locale

Administrație 18 August 2012 / 00:00 582 accesări

LA GHIŞEE SAU... Pentru a evita eventualele aglomerări de la ghişeele instituţiei, Serviciul Public de Impozite şi Taxe (SPIT) Constanţa recomandă contribuabililor să aleagă modalitatea de plată cea mai accesibilă pe care o au la dispoziţie. În acest sens, SPIT aminteşte persoanelor fizice şi juridice modalităţile de plată oferite de instituţie cu scopul de a limita timpul acordat în vederea achitării impozitelor şi taxelor locale. Constănţenii pot alege plata cu numerar, care se poate efectua la ghişeele instituţiei din: str. Sulmona nr. 22, str. Atelierelor nr. 3, str. Alexandru Lăpuşneanu nr. 116C în incinta City Park Mall (sky level), str. Badea Cârţan nr. 3, str. Nicolae Grindeanu nr. 66 şi str. Dumbrăveni nr. 1, str. Ecaterina Varga nr. 25-27 (fostul Centru pentru Informare Cetăţeni), str. Mamaia nr. 86 din incinta Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, la oficiile poştale din localitate şi la agenţiile băncilor Garanti Bank.

ONLINE O altă modalitate de plată ar fi prin intermediul cardului bancar pe site-ul instituţiei www.spit-ct.ro, secţiunea „Servicii online/Plata online a impozitelor“ sau link-ul https://etax.spit-ct.ro unde se vor autentifica cu nume utilizator şi parolă emise de către SPIT în urma unei cereri depuse online. De asemenea, contribuabilii pot alege plata prin internet banking. Pentru acest sistem de plată, contribuabilii trebuie să aibă deschis un cont de internet banking. Constănţenii şi-ar mai putea achita taxele şi impozitele prin ordin de plată emis la banca unde au cont deschis sau prin mandat poştal de la orice oficiu poştal din ţară. Directorul executiv al SPIT, Virginia Uzun, a explicat că datele de identificare a contului de Trezorerie precum şi codul IBAN, pentru plata cu ordin de plată sau prin mandat poştal se găsesc pe site-ul instituţiei www.spit-ct.ro. Menţionăm că plata se poate face şi la oficiile poştale din localitate şi agenţiile băncii Garanti Bank. Amintim că termenul scadent pentru plata impozitelor şi taxelor locale aferente celui de-al doilea semestru este 30 septembrie.



12