Monica Niculescu a câştigat turneul ITF de la Marsilia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Monica Niculescu a câştigat turneul ITF de la Marsilia

Sport 07 Iunie 2015 / 14:34 404 accesări

Jucătoarea de tenis Monica Niculescu, cap de serie numărul 2 şi locul 67 WTA, a câştigat, astăzi, turneul ITF de la Marsilia (Franţa), dotat cu premii în valoare totală de 100.000 de dolari, informează site-ul itftennis.com. Niculescu a învins-o, în finală, cu scorul de 6-2, 7-5, pe Pauline Parmentier (Franţa), a opta favorită a competiţiei şi poziţia 95 în ierarhia mondială. Anul trecut la Marsilia s-a impus Alexandra Dulgheru, iar Raluca-Ioana Olaru a câştigat ediţia din 2009. Proba de dublu de la Marsilia a fost câştigată de perechea Tatiana Bua/Laura Thorpe (Argentina/Franţa), care a trecut, în finală, cu scorul de 6-3, 3-6, 10-6, de cuplul Micole Melichar/Marina Zanevska (SUA/Ucraina), cap de serie numărul 3.



12