Mourinho va merge în Rusia ca analist TV

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal internaţional

Mourinho va merge în Rusia ca analist TV

Sport 06 Martie 2018 / 20:35 551 accesări
Jose Mourinho va primi suma de 1,9 milioane de euro

Jose Mourinho va primi suma de 1,9 milioane de euro

Jose Mourinho, managerul clubului Manchester United, va avea de lucru pe durata Cupei Mondiale din Rusia. Mourinho va fi analistul postului „Russia Today”, şi, conform unui comunicat al postului de televiziune, „va da o perspectivă unică acestei competiţii”.

„Celebrul antrenor portughez Jose Mourinho, căruia i s-a atribuit supranumele „The Special One” şi care a condus cele mai mari cluburi din lume, se va alătura echipei RT. El va împărtăşi opiniile sale de expert, cunoştinţele sale şi expertiza sa despre fotbal cu telespectatorii RT”, a anunţat postul rus.

Presa internaţională a anunţat că Mourinho va primi suma de 1,9 milioane de euro pentru patru zile petrecute în Rusia, la începutul turneului final, iar finala o va comenta de la Manchester. La ediţia precedentă a Cupei Mondiale, Mourinho a comentat pentru Yahoo, în schimbul sumei de un milion de euro.

„Sunt foarte fericit sa intru in echipa de la RT. Aştept cu nerăbdare să particip la Cupa Mondială din Rusia în această vară şi să împărtăşesc perspectivele mele cu toţi cei care urmăresc RT”, a declarat Jose Mourinho.

De două ori câştigător al Ligii Campionilor, Mourinho va avea alături de el în studioul RT o legendă a lui Manchester United, fostul portar danez Peter Schmeichel, care a câştigat cinci titluri în Premier League, trei Cupe ale Angliei şi Cupa Campionilor. Portarul danez a devenit campion europeanu în 1992.

A 21-a ediţie a turneului final al Campionatului Mondial de Fotbal va avea loc în Rusia, în perioada 14 iunie - 15 iulie.

Taguri articol


12