Musulmanii dobrogeni se pregătesc pentru pelerinajul de la Mecca

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Musulmanii dobrogeni se pregătesc pentru pelerinajul de la Mecca

Justiție 02 Decembrie 2006 / 00:00 1072 accesări

Tradiţia islamică spune că fiecare credincios musulman are datoria de a realiza, măcar o dată în viaţă, pelerinajul sfînt la Mecca. Refacerea simbolică a drumului urmat de Profetul Mahommed pentru a celebra sărbătoarea Kurban Bairam-ului reprezintă împlinirea spirituală a credincioşilor, dar şi mărturisirea credinţei absolute în Allah. Liderul spiritual al musulmanilor din România, muftiul Iusuf Muurat, susţine că, şi în acest an, etnicii constănţeni vor merge în număr mare în pelerinajul tradiţional la locurile sfinte. După ce vor participa la slujba de dimineaţă, oficiată pe 15 decembrie, la Moscheea Hunchiar, de către muftiul Muurat, cei 30 de pelerini constănţeni se vor îmbarca într-un autocar, cu direcţia Arabia Saudită. Îmbrăcaţi în haine tradiţionale, numite ihram, şi care vor fi purtate opt zile pe parcursul procesiunilor, pelerinii vor străbate peste 5.000 de kilometri pînă la Medina, unde se vor alătura celor peste două milioane de oameni sosiţi din toată lumea. Fiecare persoană trebuie să plătească pentru transport, cazare şi masă circa o mie de euro, însă Iusuf Muurat susţine că cei mai mulţi dintre cei 500 de pelerini români şi bulgari care vor ajunge la Mecca au ales varianta transportului aerian. ”După ce vor face turul sanctuarului de cîte şapte ori, pelerinii trebuie să ajungă la Muntele Sfînt. Mai apoi merg la Musdelifa şi Mina, unde vor arunca cu şapte pietre în cei trei diavoli, după care vor sacrifica un animal. Acestea sînt condiţiile obligatorii pe care trebuie să le îndeplinească orice pelerin ca ritualul să fie acceptat”, a declarat Iusuf Muurat. În acelaşi timp, pelerinii care merg la Mecca cu autobuzul se vor întoarce acasă pe 15 ianuarie, în timp ce credincioşii care au optat pentru călătoria cu avionul vor ajunge la Constanţa pe 8 ianuarie 2007.

Taguri articol


12