Mutu, în vizorul marilor cluburi europene

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mutu, în vizorul marilor cluburi europene

Sport 20 Iunie 2008 / 00:00 586 accesări

Internaţionalul român Adrian Mutu ar putea ajunge la FC Barcelona, informează cotidianul spaniol “Sport”. Gruparea catalană caută un atacant, după ce managerul Josep Guardiola a declarat că va renunţa la serviciile camerunezului Samuel Eto’o. Totuşi, primul pe listă este Emmanuel Adebayor de la Arsenal, pentru care gruparea spaniolă este gata să ofere 29 de milioane de euro. Dat fiind faptul că Mutu mai are un singur an de contract cu Fiorentina, catalanii doresc să-l înregimenteze, atacantul român putînd ajunge pe “Nou Camp” pentru o sumă relativ mică. Interesat de Mutu este şi un club din Italia, anunţă cotidianul “Corriere dello Sport”, care a scris că şi AS Roma îl vrea pe atacantul Fiorentinei. “Roma se interesează de Mutu, dar pentru aducerea românului este clar că vor trebui investiţi 18-20 de milioane de euro. Alternativele Romei pentru faza ofensivă sînt Antonio Di Natale (Udinese), Luis Fabiano (FC Sevilla), Louis Saha (Manchester United) şi Harry Kewell (Liverpool)”, a scris sursa citată. Site-ul violanews.com a anunţat că şi Bayern Munchen insistă pentru transferul lui Mutu, mai ales după accidentarea francezului Franck Ribery, care va sta departe de gazon aproximativ două luni. În schimb, administratorul delegat al clubului AC Milan, Adriano Galliani, a dezminţit interesul pentru internaţionalul român. “Mutu evoluează ca al doilea atacant, iar noi îl avem pe acest post pe brazilianul Pato. Aşa că nu sîntem interesaţi. Îl dorim pe Adebayor de la Arsenal, pe nimeni altcineva”, a precizat Galliani.



12