Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța: Ultimul eveniment din cadrul proiectului ETERIA

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța: Ultimul eveniment din cadrul proiectului ETERIA

Cultură 22 Septembrie 2023 / 12:44 1201 accesări

Situl arheologic Parcul Catedralei, din Constanța, va fi sâmbătă, 23 septembrie, cu începere de la ora 21.00, scena ultimului eveniment din cadrul proiectului ETERIA (Enhance Transborder Experience, Rebuild Interactions of Artists), co-finanțat prin programul european Europa Creativă.

Reprezentația artistică va fi oferită de echipa multinațională de actori care, în perioada 14-23 septembrie, a participat la activitățile artistice și științifice organizate de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC), în colaborare cu celelalte instituții implicate în proiectul european.

Întregul proiect derulat în orașul exilatului poet Publius Ovidius Naso a cuprins ateliere de creație, conferințe (în format fizic și online) și festivități reunite sub titlul Crossroads and Borders, episodul final al rezidenței din România fiind această reprezentație artistică programată mâine seară, în situl arheologic din vecinătatea Catedralei Ortodoxe Petru și Pavel, Constanța.

Proiectul ETERIA pune accent pe legătura dintre istorie, mitologie și arta teatrală, în același timp fiind evidențiate interacțiunile culturale și sociale dintre comunitățile etnice și diversele naționalități ce își au reprezentanți în cadrul acestei acțiuni. Constanța, cel mai important oraș al provinciei multietnice Dobrogea, a fost ales pentru acest proiect tocmai pentru că este un exemplu ideal al unei comunități cosmopolite, formată, de secole, din diverse neamuri și minorități care conviețuiesc în pace.

Întregul proiect ETERIA se desfășoară pe parcursul a 18 luni și este coordonat de către International Theatre Institute, ITI (Italia), parteneri fiind Muzeul de Istorie Națională și Arhologie Constanța, AVR-Lab Department of Engineering for Innovation of University of Salento (Italia), Theatro Tzi Zakynthos (Grecia) și centrul ITI din Macedonia de Nord.

Rezidența desfășurată luna aceasta la Constanța reprezintă doar unul dintre episoadele programate să aibă loc în cadrul proiectului ETERIA, celelalte activități fiind desfășurate în Skopje (Macedonia de Nord), Zakynthos (Grecia) și Lecce (Italia).

Participarea publicului la reprezentația artistică de sâmbătă seară, din Parcul Catedralei Constanța, este gratuită.



Ştiri recomandate

12