Nepoata lui Pablo Picasso îşi vinde colecţia de opere de artă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Nepoata lui Pablo Picasso îşi vinde colecţia de opere de artă

Cultură 05 Ianuarie 2015 / 18:39 445 accesări

Marina Picasso, nepoata lui Pablo Picasso, va scoate la vânzare colecţia de opere de artă moştenite de la bunicul ei, estimată la aproximativ 250 de milioane de euro, dar şi celebra vilă din sudul Franţei în care a locuit artistul. Marina Picasso, care a declarat în trecut că Pablo Picasso a fost incredibil de rece şi de distant faţă de ea şi de fratele ei în copilărie, a decis să scoată la vânzare cel puţin şapte opere de artă realizate de bunicul ei. Printre acestea se află un tablou din 1921, intitulat "Maternité", estimat la 44,7 milioane euro, şi pictura "Femme à la Mandoline", estimată la 51 de milioane de euro. Marina Picasso va vinde aceste lucrări individual, întâlnindu-se personal cu diverşi clienţi, în Geneva, afirmă The New York Post. Ea va pune în vânzare şi celebra proprietate pe care bunicul ei a deţinut-o la Cannes, în sudul Franţei. Denumită "La Californie", Pablo Picasso a trăit în acea vilă cu cea de-a doua soţie a lui, Jacqueline Roque, care s-a sinucis la vârsta de 59 de ani, în 1986. În copilărie, Marina Picasso şi fratele ei obişnuiau să meargă în vizită la vila La Californie pentru a-şi vedea bunicul, însă erau opriţi la poartă de Jacqueline Roque până când artistul îşi încheia programul de lucru din ziua respectivă. De atunci, vila a devenit muzeu şi galerie de artă deschisă publicului larg, după ce a fost moştenită de Marina Picasso. Marina este fiica lui Paulo Picasso, fiul lui Pablo Picasso cu prima lui soţie, Olga Khokhlova. Deşi bunicul ei era celebru, Marina spune că a crescut în sărăcie, întrucât Pablo Picasso nu a dorit să ajute financiar familia fiului său.

Taguri articol


12