„Nichita, poetul din viitor”, expoziție-omagiu la galeria de artă a Muzeului de Istorie din Constanța

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Nichita, poetul din viitor”, expoziție-omagiu la galeria de artă a Muzeului de Istorie din Constanța

Cultură 28 Martie 2019 / 09:13 740 accesări

Artistul platic constănțean Mariana Constantinescu, organizatorul expoziției „Nichita, poetul din viitor”

Artistul platic constănțean Mariana Constantinescu, organizatorul expoziției „Nichita, poetul din viitor”

Filiala UAPR Constanța 1 invită publicul larg la vernisajul „Nichita, poetul din viitor”, care va avea loc sâmbătă, 30 martie 2019, orele 15.00, în galeria de artă a Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța (etaj II, mansardă).

Expoziția este un omagiu adus lui Nichita Stănescu (1933-1983), marele poet al neo-modernismului românesc, “poetul necuvintelor”, de la a cărui naştere se împlinesc anul acesta, la 31 martie, 86 de ani. Artiştii expozanți celebrează astfel prin linie, culoare şi volum geniul poetului dispărut prematur, în a cărui operă abundă vizualitatea, prin imagini construite din cuvinte, metafore de mare plasticitate.

Prieten al confraților scriitori - între care sârbul Adam Puslojić, care i-a tradus numeroase poeme; al artişilor vizuali - precum Mircia Dumitrescu, care i-a ilustrat poeziile şi chiar i le-a gravat pe unele în lemn, sau Vladimir Zamfirescu; al actorilor, care i-au recitat versurile, Nichita a fost pentru toți un model inspirațional. Este o legendă încă vie în memoria celor care l-au cunoscut sau i-au citit opera. De altfel, titlul expoziției este inspirat chiar de o confesiune a unuia dintre prietenii săi, actorul Ion Caramitru, care aprecia într-un interviu filmat că Nichita “a contribuit fundamental la modificarea limbii literare” şi este “poetul secolului următor”. La rândul său, criticul literar Nicolae Breban declara: “Nichita este unul dintre cei mai mari poeți europeni de după război. (…) El este, alături de Eminescu şi de Blaga, al treilea poet care a tentat conceptul abstractului în poezie, a tentat latura metafizică a existenței şi a intelectului uman”.

La vernisaj vor lua cuvântul Florentin Sîrbu, curatorul expoziției, criticul de artă Eduard Andrei şi artistul plastic Mariana Constantinescu, în calitate de organizator. Expoziția va rămâne deschisă până la data de 17 aprilie 2019 şi va putea fi vizitată în orele de program ale muzeului (miercuri - duminică, 9.00 - 17.00).



Ştiri recomandate

12