Nicole Kidman, îndoliată de moartea tatălui său

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
O moarte nenaturală

Nicole Kidman, îndoliată de moartea tatălui său

Monden 13 Septembrie 2014 / 00:00 473 accesări

Actrița australiană Nicole Kidman și familia sa trec prin momente grele. Tatăl actriţei, doctorul Antony Kidman, a fost găsit mort la Singapore, unde îi vizita pe sora vedetei, Antonia, și pe nepoți. Antonia, soțul său, Craig Marran. și cei șase copii ai lor locuiesc la Singapore. Tatăl actriței Nicole Kidman a murit subit, într-o cameră de hotel din Singapore, după ce s-ar fi prăbușit pe podea. Medicul psiholog Kidman a căzut la pământ după ce a mâncat micul dejun. Poliția din Singapore a anunțat că investighează moartea nenaturală a unui bărbat de 80 de ani, fără să ofere mai multe detalii. Întreaga familie este în stare de șoc, dat fiind faptul că, în ciuda vârstei înaintate, Anthony Kidman nu suferea de afecțiuni cronice și era în formă bună.

Este cunoscută relația foarte apropiată a vedetei cu familia sa. La începutul acestui an, Nicole Kidman, în vârstă de 46 de ani, a venit însoţită de tatăl său la Swisse Celebrate Life Ball, în Melbourne, Australia. Câştigătoarea premiului Oscar declara despre părintele ei: ”Este un tată grozav. Pot să-l sun la 3 dimineaţa şi este acolo pentru mine. Când eram adolescentă, aveam talent la scris şi tata mă încuraja să-mi fac o carieră în jurnalism. Am început să ţin un jurnal în care scriam zilnic. Obişnuiam să-l umplu. Părinţii mei credeau că este drăguţ să-mi dezvolt imaginaţia, dar nu au crezut niciodată că ar putea să iasă ceva serios din asta”.

Timp de 45 de ani a lucrat ca medic psiholog curant la Spitalul Royal North Shore și a fost șef al catedrei de Psihologie din cadrul Universității Tehnice din Sydney. Anthony Kidman a efectuat cercetări aprofundate asupra impactului psiho-social al bolilor, printre care și cancerul de sân. În anul 2005 i s-a decernat Ordinul Australia pentru contribuția sa la studierea psihologiei clinice. În luna ianuarie, Anthony și soția sa, Janelle, au sărbătorit 50 de ani de căsnicie, petrecere la care s-a reunit întreaga familie.

Taguri articol


12