„Noi toţi am creat SMURD-ul... Interesant”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Noi toţi am creat SMURD-ul... Interesant”

Sănătate 13 Ianuarie 2012 / 00:00 567 accesări

Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a afirmat că, din discuţiile purtate „mai ascuţit decât ar fi fost bine” pe tema noii legi a sănătăţii, nu a tras concluzia că ar vrea cineva desfiinţarea SMURD, dar a apreciat ca „interesantă” declaraţia şefului statului privind înfiinţarea acestui serviciu. Iohannis a fost întrebat, într-o conferinţă de presă, ce părere are despre discuţiile din ultimele zile referitoare la o eventuală desfiinţare a SMURD. „Nu sunt specialist în domeniu, dar sper ca cei care construiesc noua legislaţie să aibă în vedere că, în afară de cei care înfiinţează, organizează, exploatează, câştigă sau nu din această activitate, există şi bietul bolnav şi sper să se aibă un pic în vedere şi omul care plăteşte, până la urmă, tot circul şi care vrea să beneficieze de nişte servicii decente”, a declarat Iohannis. Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că SMURD nu a fost creat de un om, statul făcând eforturi uriaşe pentru acest sistem, şeful statului menţionând că abordarea din ultimele zile i se pare „deplasată”.

Taguri articol


12