Nominalizatul lui Tăriceanu la funcţia de comisar european, acuzat că a fost informator al Securităţii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Palmă pe obrazul României, Tăriceanu, arătat cu degetul

Nominalizatul lui Tăriceanu la funcţia de comisar european, acuzat că a fost informator al Securităţii

Eveniment 27 Octombrie 2006 / 00:00 790 accesări

Liberalul Varujan Vosganian nu a obţinut confirmarea din partea Comisiei Europene, în timp ce candidatul Bulgariei a primit-o deja

Cotidianul "Jurnalul Naţional" publică astăzi un material potrivit căruia liberalul Varujan Vosganian, nominalizat pentru postul de comisar european de către premierul Tăriceanu, ar fi fost informator al Securităţii, potrivit site-ului Antena 3. Conform sursei citate, Varujan Vosganian ar fi fost recrutat de unul dintre subordonaţii lui Liviu Turcu, care a lucrat la Centrul de Informaţii Externe (CIE), precursorul SIE, pînă în ianuarie 1989, cînd a hotărît să se refugieze în Occident. Antena 3 a precizat că mai multe informaţii sînt făcute publice în articolul de astăzi din "Jurnalul Naţional", semnat chiar de către Liviu Turcu. Această ştire a dat foc clasei politice. Vicepreşedintele PD, Cezar Preda, a declarat aseară că PD speră ca informaţia potrivit căreia Vosganian a fost informator al Securităţii să nu se confirme şi precizează că responsabilitatea pentru numirea acestuia în funcţia de comisar european îi revine premierului. "Ar fi o lovitură pentru România", a precizat Cezar Preda, care a adăugat: "Primul-ministru şi-a dorit această candidatură, el fiind responsabil pentru numele propus". La rîndul său, printr-un comunicat de presă, PNL şi-a exprimat stupefacţia faţă de informaţiile vehiculate de mass-media privind o "aşa-zisă" colaborare a lui Vosganian cu Securitatea, considerînd că este vorba de o încercare de intoxicare şi manipulare a opiniei publice, care au drept unic scop murdărirea imaginii acestuia. "Informaţiile sînt cu atît mai surprinzătoare cu cît CNSAS, în repetate rînduri, a confirmat faptul că Vosganian nu a colaborat cu Securitatea", se arată în comunicat.

Ştirea potrivit căreia Varujan Vosganian ar fi fost informator al Securităţii nu a fost singura care a lovit PNL-ul şi pe Tăriceanu. Potrivit postului de televiziune Realitatea, Varujan Vosganian urma să se întoarcă la Bucureşti azi-noapte, fără să fie numit comisar european. Potrivit Realităţii, oficialul român nu a obţinut din partea preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, nominalizarea oficială, dar consultările asupra candidaturii sale continuă. În schimb, candidata Bulgariei, Meglena Kuneva, fusese numită comisar european şi va avea portofoliul pentru Protecţia Consumatorului. Se pare că Barroso ar fi fost nemulţumit din mai multe motive de nominalizarea lui Vosganian pentru postul de comisar european. Concluzionînd, trocul lui Tăriceanu cu Băsescu şi PD - numirea lui Vosganian pentru postul de comisar european contra cedării Ministerului Apărării Naţionale Partidului Democrat - se dovedeşte a fi unul dezastruos pentru liderul liberal.



12