„Noua gardă“ din CCR şi-a intrat în pâine

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Prima şedinţă

„Noua gardă“ din CCR şi-a intrat în pâine

Politică 14 Iunie 2013 / 00:00 415 accesări

Noii membri ai Curţii Constituţionale a României (CCR), Mona Pivniceru, Daniel Morar şi Valer Dorneanu, au participat, ieri, la prima şedinţă publică a Curţii de la preluarea mandatului, alături de ceilalţi şase judecători. Ei au avut de soluţionat 24 de dosare, printre care sunt excepţii de neconstituţionalitate ale unor acte normative privind procedura insolvenţei, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, excepţii de neconstituţionalitate privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri. După şedinţă, cei nouă judecători s-au retras pentru deliberări. Înainte de începerea judecării acestor dosare, jurnaliştii au putut intra în sala de şedinţă. Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, ales luni pentru un nou mandat, le-a spus jurnaliştilor prezenţi, glumind: „Ne mai vedem peste trei ani“. El a făcut referire la faptul că CCR se înnoieşte cu o treime din judecătorii ei, din trei în trei ani, în condiţiile prevăzute de legea organică a Curţii. Una peste alta, noii magistraţi şi-au intrat în pâine, sub lupa vigilentă a… celor interesaţi.



12