Noul ministru al Agriculturii, pe placul sindicaliştilor din domeniu?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Noul ministru al Agriculturii, pe placul sindicaliştilor din domeniu?

Justiție 04 Septembrie 2010 / 00:00 483 accesări

Agricultura românească este la pământ, iar lipsa de continuitate de la nivelul conducerii ministerului de profil nu are cum s-o ajute să-şi revină. Însă liderii sindicali din domeniu au întâmpinat cu bucurie vestea numirii lui Valeriu Tabără în locul lui Mihail Dumitru în fruntea agriculturii româneşti. Aceasta chiar dacă sindicaliştii sunt conştienţi că mutarea a fost făcută pe criterii politice. \"Era logic să vină Valeriu Tabără la conducerea ministerului. El are experienţă în domeniu, iar numirile fiind făcute pe criterii politice, Tabără reprezenta prima opţiune\", a declarat preşedintele Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România, Valeriu Matei. Conform acestuia, Valeriu Tabără poate fi omul care să aducă agricultura românească pe drumul cel bun, direcţie reprezentată de culturile modificate genetic, combătute puternic la nivel mondial. Conform unei bune părţi a mediului ştiinţific internaţional, acestea pot provoca efecte imprevizibile în organism, insuficient studiate, putând duce chiar şi la modificarea ADN-ului uman. Însă ce contează o eventuală a treia mână, când România poate deveni principala sursă de soia a Europei. \"Cea mai mare bucurie pentru noi o reprezintă faptul că actualul ministru este adeptul culturilor modificate genetic. Vom avea şi noi, în sfârşit, porumb rezistent la dăunători, iar cu suprafaţa de soia cultivată la noi am putea acoperi 40% din necesarul de proteină al UE\", a precizat Matei. Pe un ton mai ponderat, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România, Nicolae Sitaru, salută şi el instalarea lui Tabără. \"Noul ministru de profil este un om cu experienţă, care a mai fost în această funcţie, iar acum vine din poziţia de preşedinte al Comisiei de Agricultură a Camerei Deputaţilor. Cred că va avea o influenţă benefică pentru agricultura românească\", a zis Sitaru.



12