Noul ministru de Interne, Dragoș Tudorache, a depus jurământul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Noul ministru de Interne, Dragoș Tudorache, a depus jurământul

Politică 07 Septembrie 2016 / 16:14 441 accesări

Noul ministru al Afacerilor Interne, Dragoș Tudorache, a depus miercuri jurământul la Palatul Cotroceni, într-o ceremonie la care a participat președintele Camerei Deputaților, Florin Iordache, premierul Dacian Cioloș și membri ai Cabinetului.

Fost șef al Cancelariei premierului, Dragoș Tudorache, și-a început cariera ca judecător la Judecătoria Galați, în anul 1997, funcție pe care a deținut-o timp de cinci ani. O parte din această perioadă a fost și șef de unitate și coordonator al celulei de analiză în cadrul Departamentul pentru Statul de Drept și Protecție a Drepturilor Omului al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), în Kosovo. Ulterior, din 2003 până în 2005 a condus departamentul juridic al echipei Judecătorilor Internaționali ONU, Administrația Interimară ONU pentru Kosovo. În perioada martie 2005 - mai 2007 a fost Task Manager în cadrul Delegației Comisiei Europene la București.

Din mai 2007 până în martie 2009 a fost coordonator al proiectului Facilitatea Schengen la Comisia Europeană, iar apoi, până în 2013, a ocupat poziția de șef de unitate, director executiv interimar al Agentiei eu-LISA (2012), Mari Proiecte IT la Comisia Europeană.



12