Noutăţi cinematografice

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Noutăţi cinematografice

Monden 23 Ianuarie 2013 / 00:00 426 accesări

Steven Spielberg şi Tom Hanks vor produce o nouă miniserie despre cel de-al Doilea Război Mondial, pentru HBO, după alte două seriale realizate de cei doi pentru reţeaua de televiziune, ”Band of Brothers” din 2001 şi ”The Pacific” din 2010. Noul serial are la bază cartea ”Masters of the Air”, de Donald L. Miller şi va explora luptele aeriene văzute prin ochii soldaţilor din Eighth Air Force, cunoscută şi ca misiunea The Mighty Eighth. Aceşti aviatori aveau rolul de a proteja interesele SUA prin misiuni de descurajare strategice şi prin puterea de luptă la nivel mondial. Pentru această miniserie, Steven Spielberg şi Tom Hanks vor colabora din nou cu Gary Goetzman, de la casa de producţie Playtone, cu care au lucrat şi la realizarea precedentelor miniserii.

Noua miniserie reprezintă şi un angajament financiar foarte serios pentru reţeaua de televiziune HBO, a cărui valoare nu a fost dezvăluită. De exemplu, costurile de producţie ale miniseriei ”Band of Brothers” s-au ridicat la 125 de milioane de dolari, în timp ce seria ”The Pacific” a avut un buget de 200 de milioane de dolari. Alte milioane de dolari au fost cheltuite pentru promovarea celor două producţii. Însă ”Band of Brothers” şi ”The Pacific” s-au numărat printre cele mai prestigioase proiecte dezvoltate de HBO, ambele câştigând numeroase distincţii. ”Band of Brothers” a primit 19 nominalizării la premiile Emmy şi a câştigat şase astfel de distincţii, miniseria câştigând şi Glob de Aur. ”The Pacific” a primit opt premii Emmy în 2010, mai mult ca orice alt program de televiziune.

Bruce Willis îşi va relua rolul din filmul ”Sin City”, într-o continuare a acestei pelicule care va fi realizată cu ajutorul tehnologiei 3D, a confirmat, pentru MTV, Robert Rodriguez, care va regiza acest lungmetraj alături de Frank Miller. ”Sin City: A Dame To Kill For” va fi lansat pe marile ecrane nord-americane pe 4 octombrie 2013. Robert Rodriguez a mai confirmat că în film va juca şi actorul momentului, Joseph Gordon-Levitt. În distribuţia filmului au fost confirmaţi până în prezent Jeremy Piven, Juno Temple, Ray Liotta, Josh Brolin, Christopher Meloni, Dennis Haysbert. De asemenea, Jessica Alba şi Mickey Rourke au anunţat că îşi vor relua rolurile din filmul ”Sin City”, fiind anunţată cu un rol şi Lady Gaga. În filmul original, a cărui acţiune este plasată în universul corupt al oraşului Basin City, au mai jucat câţiva actori de renume, precum Benicio Del Toro, Rosario Dawson, Clive Owen şi Michael Madsen. Filmul ”Sin City” a reprezentat un surprinzător succes de box office, generând încasări de 158,78 de milioane de dolari pe plan mondial, deşi a dispus de un buget de producţie de doar 40 de milioane de dolari.

Dacă tot este vorba despre reveniri, Sarah Jessica Parker îşi doreşte să revină în rolul care a făcut-o celebră, cel al lui Carrie Bradshaw din ”Sex and The City / Totul despre sex”. Dacă actriţa va obţine acordul creatorilor francizei, aventurile lui Carrie Bradshaw ar putea fi urmărite pentru a treia oară într-un lungmetraj, după ce au fost văzute şi într-un serialul realizat între 1998 şi 2004. ”Sex and The City 2/ Totul despre sex 2” nu a avut succesul aşteptat, dar Sarah Jessica Parker speră ca următoarea peliculă a francizei să fie primită mai bine de cinefili. Între timp, actriţa în vârstă de 47 de ani va putea fi urmărită în ”Lovelace”, film ce a avut premiera pe 23 ianuarie, la Festivalul de Film Sundance. Aceasta interpretează în peliculă un rol secundar, cel al jurnalistei şi activistei feministe Gloria Steinem, în timp ce rolul principal, cel al Lindei Lovelace, este interpretat de Amanda Seyfried.

Actriţa italiană Monica Belucci va fi deţinătoarea rolului principal feminin în viitorul film al regizorului Emir Kusturica, o poveste de iubire în timp de război, a cărui turnare va începe în primăvară, în Bosnia-Herţegovina. Filmul ”Love and War / Dragoste şi pace” va fi turnat din luna mai până la sfârşitul lui iunie 2013, la Trebinje. ”Love and War / Dragoste şi pace” va fi o istorie de iubire în timpul războiului, între un militar şi o femeie care moare tragic, înaintea căsătoriei lor. Monica Belucci interpretează rolul principal şi îl va avea ca partener pe însuşi Emir Kusturica. Actriţa italiană a vizitat deja, la Visegrad, şantierul de construire a unei cetăţi medievale care ar urma să-i servească drept decor pentru adaptarea cinematografică a capodoperei scriitorului iugoslav laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, Ivo Andric, ”Bridge Over Drina / Podul peste Drina”. Actriţa italiană urmează să se ducă apoi în Serbia, pentru a participa la Festivalul internaţional de cinema şi muzică Kustendorf, organizat de Emir Kusturica într-un sat montan din sud-vestul Serbiei.

Compania celebrului J.J. Abrams a cumpărat drepturile pentru ecranizarea biografiei lui Lance Armstrong. Rutierul american Lance Armstrong, a cărui celebritate a ajutat la crearea unei fundaţii ce a strâns milioane de dolari pentru lupta împotriva cancerului, a recunoscut într-un interviu acordat lui Oprah Winfrey că a folosit substanţe interzise. Mărturisirea sa este o premieră, după ce sportivul, care a deţinut recordul de a fi câştigat de şapte ori consecutiv Turul Franţei, a negat în nenumărate rânduri că ar fi apelat la asemenea metode. Cartea ”Cycle of Lies: The Fall of Lance Armstrong”, scrisă de reporterul publicaţiei ”The New York Times” Juliet Macur, documentează recuperarea lui Lance Armstrong după cancer, întoarcerea la ciclism şi decăderea, după ce i s-au retras titlurile. Cartea va apărea în luna iunie, la editura HarperCollins. Nici Paramount şi nici firma lui J.J. Abrams, Bad Robot, nu au emis comentarii referitoare la ştirea potrivit căreia ar fi cumpărat drepturile de ecranizare a cărţii.



12