Novak Djokovic, calificat în optimi la Roland Garros

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Novak Djokovic, calificat în optimi la Roland Garros

Sport 02 Iunie 2017 / 20:51 1414 accesări

Tenismanul sârb Novak Djokovic, nr. 2 mondial, a trebuit să se întrebuințeze serios pentru a se califica în optimile de finală la Roland Garros, al doilea turneu de Mare Șlem al anului, în fața argentinianului Diego Schwartzman, nr. 41 mondial, pe care l-a învins vineri în cinci seturi: 5-7, 6-3, 3-6, 6-1, 6-1.

Condus cu 2-1 la seturi, deținătorul titlului și-a pierdut cumpătul în setul patru când arbitrul i-a dat două avertismente succesive: primul pentru depășirea timpului la serviciu și al doilea pentru că a avut ceva de spus în limba sârbă.

În optimile de finală, Djokovic va juca împotriva câștigătorului din meciul care îi opune pe francezul Lucas Pouille, nr. 17 mondial, și spaniolul Albert Ramos, nr. 20 mondial.

În turneul feminin, jucătoarea franceză Kristina Mladenovic, cap de serie nr. 13, s-a calificat în optimi, după victoria obținută cu 7-5, 4-6, 8-6 în fața americancei Shelby Rogers, urmând să o întâlnească în faza următoare pe deținătoarea titlului, spaniola Garbine Muguruza, cap de serie nr. 4, care a trecut cu 7-5, 6-2, de kazaha Iulia Putințeva, nr. 29 mondial și sfertfinalistă în 2016 la turneul parizian.

În optimile probei de simplu feminin s-a calificat vineri și australianca Samantha Stosur, cap de serie nr. 23, care a dispus în două seturi, 6-2, 6-2, de americanca Bethanie Mattek-Sands.

Taguri articol


12