O grupare de extremă-stânga revendică atentatul de la Istanbul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

O grupare de extremă-stânga revendică atentatul de la Istanbul

Externe 07 Ianuarie 2015 / 09:56 298 accesări

O grupare turcă de extremă-stanga a revendicat astăzi un atentat sinucigaş sângeros, comis cu o zi înainte de o femeie împotriva poliţiei într-un cartier foarte turistic din Istanbul, relatează AFP. Într-un comunicat publicat pe site-ul său de Internet, Partidul/Frontul revoluţionar de eliberare a poporului (DHKP-C) a anunţat că autoarea acestei tentative de atac, Sultan Kalsen, s-a "sacrificat" pentru a "cere socoteală" partidului islamo-conservator aflat la putere la Ankara, ai cărui patru foşti miniştri, acuzaţi de corupţie, nu au fost trimişi luni în faţa justiţiei de către o comisie parlamentară. Femeia kamikaze şi un poliţist au murit în atac. DHKP-C a prezentat acest atac şi ca o ripostă faţă de moartea tânărului manifestat Berkin Elvan, lovit la cap de o grenadă lacrimogenă lansată de poliţie în timpul protestelor antiguvernamentale din vara lui 2013. Decedat după o comă îndelungată, acest adolescent a devenit un simbol al frondei împotriva regimului premierului Recep Tayyip Erdogan, devenit în prezent preşedinte. DHKP-C se află la originea unui atentat împotriva ambasadei Statelor Unite la Ankara în 2013, care a provocat moartea unui agent de securitate turc. 



12