O nouă campanie de cercetări la cetatea Histria

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

O nouă campanie de cercetări la cetatea Histria

Cultură 07 Iulie 2006 / 00:00 1175 accesări

Cunoscutul cercetător prof. univ. dr. Alexandru Suceveanu, alături de Constantin Băjenaru, arheolog în cadrul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, dar şi de specialişti ai Institutului de Arheologie din Bucureşti şi Cluj, a iniţiat, în această săptămînă, la cetatea Histria, o nouă campanie de cercetări tradiţionale. Potrivit directorului Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie, dr. Constantin Chera, prof. univ. dr. Alexandru Suceveanu, şeful ştiinţific al şantierului, continuă cercetările deschise în anul 1914, de arheologul Vasile Pârvan. În cetatea Histria, săpăturile sînt întreprinse în aprox. toate perioadele istorice, de la epoca greacă şi pînă la cea romană tîrzie. De-a lungul timpului, cele mai mari descoperiri sînt templele închinate unor zeităţi antice din perioada arhaică, inscripţiile privind organizarea internă a cetăţii, dar şi relaţia Histriei cu Burebista, precum şi numeroase piese de ceramică greacă clasică.

Cetatea Histria a fost întemeiată în secolul al VII-lea î.H. În epoca greacă clasică, cetatea a fost cucerită de către romani, iar după distrugerile provocate de popoarele migratoare, aceasta a fost refăcută în forma actuală, între secolele IV-VI d.H. Decăderea economică a cetăţii s-a produs în secolul al VII-lea d.H., din cauza popoarelor migratoare şi a nisipării vechiului golf.



Ştiri recomandate

12