O nouă “dublă” România - Belgia în Liga Europeană la volei masculin

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

O nouă “dublă” România - Belgia în Liga Europeană la volei masculin

Sport 26 Iunie 2009 / 00:00 580 accesări

Liga Europeană la volei masculin continuă la sfîrşitul acestei săptămîni cu partidele etapei a patra. În Grupa B, din care face parte şi echipa României, sînt programate revanşele disputelor de săptămîna trecută. Tricolorii vor juca aşadar în Belgia, primul meci urmînd să aibă loc astăzi, la Leuven (Louvain), de la ora 21.00, iar al doilea duminică, la Kortrijk (Courtrai), de la aceeaşi oră. Echipa noastră a ajuns ieri în Belgia şi s-a antrenat aseară în sala din Leuven, care va găzdui prima partidă. Selecţionerul României, Stelian Moculescu, are la dispoziţie următorii jucători: Ghimeş şi Dascălu - coordonatori; Gontariu şi Lică - universali; Began, Stancu şi Laza - centri; Olteanu, Voinea şi Ciortea - extreme; Feher şi Tănăsescu - libero. Ceilalţi voleibalişti din lotul lărgit au rămas la Constanţa, unde se pregătesc sub comanda antrenorului secund Dan Ciontoş. Este vorba despre Bartha, Moisa, Dumitrache şi Spînu, cărora li s-au alăturat la începutul săptămînii Florin Bălhăceanu (coordonator, CVM Braşov) şi Ionuţ Badea (extremă, U. Cluj). Din păcate, tînărul coordonator Vlad Moisa, de la VCM Piatra Neamţ, a suferit o entorsă la gleznă şi este nevoit să ia o pauză mai lungă.

România şi Belgia şi-au împărţit victoriile în primele două jocuri, iar obiectivul naţionalei noastre este să cîştige cel puţin o dată şi în deplasare. Rămîne de văzut dacă şi gazdele vor fi de acord, belgienii arătînd la Constanţa că, la ora actuală, sînt într-o formă mai bună. „Obiectivul nostru este calificarea în Final Four, însă după ce am pierdut la Constanţa depindem de Germania. Este obligatoriu să cîştigăm ambele meciuri cu România, dar nu ne va fi uşor, pentru că jucătorii români pun multă presiune cu serviciile lor puternice. Însă e posibil să revină în echipă Hoho şi van Goethem, care să ne dea mai multă siguranţă la preluare”, a declarat Claudio Gewehr, selecţionerul Belgiei.

Iată şi celelate meciuri programate în etapa a patra din Liga Europeană - Grupa A: Spania - Croaţia (vineri - ora 21.30 şi sîmbătă - ora 17.00); Marea Britanie - Turcia (sîmbătă - ora 20.00 şi duminică - ora 19.00); Grupa B: Grecia - Germania (vineri - ora 20.30 şi sîmbătă - ora 19.00); Grupa C: Slovacia - Belarus (sîmbătă - ora 21.00 şi duminică - ora 20.00); Portugalia - Austria (sîmbătă - ora 19.00 şi duminică - ora 18.00).

Clasament Grupa B

1. Germania 6 4 2 16: 9 10

2. Belgia 6 3 3 15:13 9

3. Grecia 6 3 3 10:13 9

4. ROMÂNIA 6 2 4 10:16 8



12