Obama limitează folosirea unor echipamente militare de către poliția americană

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Obama limitează folosirea unor echipamente militare de către poliția americană

Externe 18 Mai 2015 / 16:44 275 accesări

Președintele american Barack Obama va interzice folosirea anumitor echipamente militare de către poliție și va reglementa mai strict utilizarea celor care vor rămâne autorizate, a anunțat astăzi  Casa Albă, transmite AFP. Această inițiativă a lui Obama, care va fi anunțată în cadrul unei vizite la Camden, în New Jersey (este), urmărește aplanarea tensiunilor cu forțele de ordine în urma unei serii de incidente violente, de la Ferguson (Mississippi) la Baltimore (Maryland), declanșate din cauza uciderii unor tineri de culoare de către polițiști. Președintele american ar urma să sublinieze necesitatea de a restaura încrederea între forțele de ordine și comunitățile pe care "ele trebuie să le protejeze și să le servească". Unul dintre obiectivele afișate de executivul american este "de a modifica felul în care poliția interacționează cu aceste comunități". În urma recomandărilor unui grup de lucru pe care l-a creat, Obama va interzice folosirea de către poliție a vehiculelor blindate pe șenile și a anumitor arme de calibru greu. Pentru alte tipuri de echipamente — cum ar fi vehicule blindate și echipamente de protecție—, condițiile de achiziție și de folosire vor fi mai strict reglementate. După moartea lui Michael Brown în august 2014 la Ferguson, au izbucnit manifestații violente. Răspunsul poliției și imaginile cu armele îndreptate asupra civililor sau cu polițiști urcați de vehicule blindate au declanșat reacții puternice, numeroase voci denunțând militarizarea excesivă a poliției americane.

Taguri articol


12