Opt ani de la moartea Papei Ioan Paul al II-lea

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Opt ani de la moartea Papei Ioan Paul al II-lea

Monden 04 Aprilie 2013 / 00:00 362 accesări

Papa Francisc a îngenuncheat, marţi seara, în Bazilica Sfântul Petru, la mormântul Papei Ioan Paul al II-lea, decedat în urmă cu exact opt ani, a anunţat Vaticanul. “În această marţi seara, către ora locală 19.00, Papa a îngenuncheat în faţa mormântului lui Ioan Paul al II-lea, în Capela Sfântul Sebastian”, a anunţat Vaticanul într-un comunicat. “El s-a oprit, de asemenea, să se reculeagă în faţa mormintelor (papilor) Ioan al XXIII-lea şi Sfântului Pius al X-lea”, a adăugat aceeaşi sursă. Papa s-a recules la mormântul Sfântului Petru, situat sub bazilică.

Papa Francisc are planuri mari şi vrea ca Biserica Romano-Catolică să fie un model de austeritate şi onestitate şi ar putea restructura sau chiar închide Banca Vaticanului, potrivit unor surse de la Vatican, decizia survenind scandalurilor în care a fost implicată banca şi lipsei de transparenţă. Institutul pentru Lucrări Religioase (numele formal al băncii) şi Vaticanul se află sub presiune pentru creşterea transparenţei financiare, după ce instituţia de credit a fost afectată de mai multe scandaluri, în ultimele decenii. Unul dintre testele pontificatului acestuia este legat de instituţia financiară, o sursă de imagine negativă pentru Vatican, în ultimele trei decenii.

Anul trecut, o agenţie europeană responsabilă cu combaterea spălării banilor a ajuns la concluzia că Banca Vaticanului nu a reuşit să respecte unele dintre standardele europene referitoare la lupta împotriva criminalităţii financiare. Reforme semnificative ar putea avea loc abia după o anumită perioadă şi, probabil, după schimbări la Secretariatul de Stat. Schimbările ar putea include şi înlocuirea şefului Secretariatului, cardinalul Tarciscio Bertone, numărul doi în ierarhia de la Vatican şi considerat vinovat că nu a împiedicat conflictele interne din timpul pontificatului de opt ani al Papei Benedict al XVl-lea.



12