Opt dintre victimele accidentului de luni au rămas internate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Controale în trafic

Opt dintre victimele accidentului de luni au rămas internate

Eveniment 28 Ianuarie 2015 / 00:00 1002 accesări

          Aglomerație mare în Unitatea de Primire a Urgențelor (UPU) a Spitalului Clinic Județean ”Sf. Apostol Andrei” (SCJU) Constanța. Nu mai puțin de 23 de persoane, victime ale accidentului rutier petrecut luni dimineață la intersecția străzilor Mihai Viteazu și Nicolae Iorga, au ajuns la unitatea sanitară pentru îngrijiri. Managerul SCJU Constanța, dr. Dănuț Căpățînă, a prezentat ieri, într-o conferință de presă, starea răniților rămași internați. Acesta a precizat că 21 de persoane au fost aduse cu ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean și SMURD, în vreme ce alte două au fost transportate cu alte mijloace. Opt dintre pacienți au rămas internați, iar ceilalți 15 au fost consultați și au primit tratamente și recomandări în ambulator. ”Cei opt pacienți spitalizați sunt în general cu traumatisme toracice și contuzii de membre. O pacientă are o fractură de cap femural, situație care impune o intervenție chirurgicală cât mai rapidă, dar asta stabilesc medicii ortopezi”, a declarat managerul. În prezent, în Clinica de Ortopedie și Traumatologie Medicală a SCJU Constanța sunt internate cinci persoane, iar două în Clinica de Chirurgie, din care una pentru un traumatism toraco-abdominal și alta cu o ruptură de splină de grad 3, ea fiind deja operată. ”Din fericire, starea ei este bună”, a dat asigurări dr. Dănuț Căpățînă. Cea de-a opta persoană se află internată în Clinica de Chirurgie Buco-Maxilo-Facială, cu o fractură de maxilar, extracții dentare și cu un hematom de obraz inferior stâng. ”Din punctul nostru de vedere, considerăm că timpii de intervenție au fost respectați, personalul din UPU și de pe secțiile chirurgicale și de ortopedie și-au făcut treaba și vreau să le mulțumesc pentru faptul că au acționat ca o echipă! Din punct de vedere medical, cazurile sunt practic rezolvate, urmând ca cele care au necesitat intervențiile chirurgicale să rămână internate în spital până la vindecare”, a precizat managerul SCJU Constanța.

            IMPACT ÎN INTERSECȚIE Haosul s-a declanșat luni, la intersecția străzilor Nicolae Iorga și Mihai Viteazu, în jurul orei 9.00, după ce un autoturism și un microbuz au intrat în coliziune. Potrivit anchetatorilor, Mihail Mihaiu, de 59 de ani, se deplasa cu un Opel pe strada Mihai Viteazu. Ajuns la intersecția cu strada Nicolae Iorga, au stabilit anchetatorii, acesta nu a acordat prioritate și a intrat în coliziune cu un microbuz marca Mercedes, aparținând firmei Grup Media Sud, condus regulamentar pe strada Nicolae Iorga, dinspre bulevardul Alexandru Lăpușneanu către bulevardul Tomis, de Marian Geanica, de 32 de ani. În urma impactului, Opelul s-a rotit pe șosea și s-a oprit în gardul unei case, iar microbuzul s-a înfipt într-un stâlp. Mai mulți pasageri aflați la bordul Mercedes-ului și care stăteau în picioare pe culoar s-au prăbușit unii peste alții, lovindu-se de scaune sau de podea. Nici cei ce stăteau așezați nu au scăpat fără răni din accident, vehiculul nefiind echipat cu centuri de siguranță... Deși șoferul microbuzului nu este vinovat de producerea accidentului, acesta avea la bord mai multe persoane decât este permis. Ieri dimineață, polițiștii constănțeni au efectuat mai multe controale pe raza municipiului Constanța privind legalitatea transportului de persoane, cel mai probabil ca urmare a accidentului rutier petrecut luni. Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța au negat, însă, că razia de ieri este o consecință a accidentului de luni.



12