Păgubiţii FNI-ului mai au de aşteptat trei luni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Păgubiţii FNI-ului mai au de aşteptat trei luni

Politică 18 Octombrie 2006 / 00:00 838 accesări

Au trecut mai bine de şase ani de la prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii (FNI) şi procesele declanşate de autorităţi în acest caz nu s-au finalizat încă. Se pare însă că cele peste o sută de mii de părţi vătămate din acest dosar incomod nu mai au mult de aşteptat, pentru că o recentă decizie a Tribunalului Bucureşti ar putea duce la soluţionarea mai rapidă şi în primul rînd, definitivă a acestui caz. Astfel, instanţa din capitală, pe rolul căreia se află rejudecarea dosarului, a stabilit ieri, ca şedinţele de judecată să se desfăşoare de acum înainte, săptămînal. Mai mult, se pare că statul ar putea să se angajeze prin lege că va acoperi pagubele pe care CEC este obligată să le plătească în cazul FNI. La termenul de ieri, preşedintele completului de judecată a amînat dezbaterile pentru lipsa de apărare a unora dintre părţi, ceea ce i-a nemulţumit pe cei cîţiva zeci de păgubiţi prezenţi în sală, aceştia reclamînd faptul că procesul durează prea mult şi că nu toţi vinovaţii au fost pedepsiţi. Reamintim că, pe 13 octombrie 2005, Tribunalul Bucureşti a condamnat la închisoare 13 persoane, printre care şi Ioana Maria Vlas şi a decis acordarea de despăgubiri civile pentru 128.476 de investitori FNI, constituiţi părţi civile. Vlas şi ceilalţi condamnaţi au formulat contestaţii la această hotărîre, iar Curtea de Apel Bucureşti a admis cererile acestora, trimiţînd dosarul spre rejudecare la instanţa de fond. Fost administrator al SOV Invest, Ioana Maria Vlas a primit mai multe pedepse, cea mai mare fiind de 20 de ani, pentru înşelăciune, precum şi 10 ani pentru abuz în serviciu şi doi ani pentru fals sub semnătură privată. O pedeapsă de asemenea mare, de 20 de ani, la care s-a adăugat şi un spor de patru ani a primit şi Nicolae Popa, fostul director al Grupului de firme Gelsor, care a dispărut în cursul anului 2000, fiind în continuare dat în urmărire internaţională. Marian Petrescu şi Mihaela Sima, fost preşedinte, respectiv director economic la SOV Invest au primit de asemenea ani grei de închisoare. Au mai fost condamnaţi în acest dosar Marius Andrei, Gavril Bătrîn, Ioan Diţă, Gheorghe Negură, Mircea Costescu, Mircea Muscel - Ianculescu, Ştefan Boboc şi Cezara Bebiş, ultimii doi primind însă pedepse cu suspendare. Un al 14-lea inculpat, fostul preşedinte al CEC, Carmenco Petrovici, a murit, drept care acţiunea penală declanşată împotriva sa a încetat. Casa de Consemnaţiuni este parte responsabilă civilmente în acest dosar privind despăgubirea investitorilor.

Taguri articol


12