Palmierii furaţi din Eforie au fost recuperaţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Palmierii furaţi din Eforie au fost recuperaţi

Eveniment 08 Iunie 2012 / 00:00 530 accesări

Poliţiştii au reuşit să găsească miercuri cei 24 de palmieri furaţi în noaptea de 3 spre 4 iunie, din parcul “Ion Movilă”, din staţiunea Eforie Sud. Oamenii legii au descoperit arborii tropicali în curtea unui bărbat din staţiunea Costineşti. Anchetatorii au stabilit că autorul faptei ar fi Cornel C., de 34 de ani, din localitatea Tuzla, care a sustras plantele şi le-a transportat în noaptea de 3 spre 4 iunie, cu o autoutilitară, la domiciliul său. Mai apoi, suspectul a reuşit, prin intermediul unei alte persoane, să găsească un cumpărător în staţiunea Costineşti. A făcut tranzacţia, dar nu a apucat să se bucure prea mult de pe urma afacerii, pentru că a fost depistat şi reţinut pentru audieri de oamenii legii. Potrivit anchetatorilor, suspectul şi-a recunoscut fapta. Prejudiciul, estimat la 3.600 de lei, a fost recuperat, anchetatorii predându-le arborii reprezentanţilor Primăriei Eforie. Suspectul s-a ales cu dosar penal pentru furt calificat. Pe numele lui s-a formulat, ieri, propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile, pe care magistraţii Judecătoriei Constanţa au respins-o. Instanţa a dispus, totuşi, faţă de bărbatul de 34 de ani, interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu.



12