Papa Francisc şi-a început oficial pontificatul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Atmosferă de sărbătoare

Papa Francisc şi-a început oficial pontificatul

Eveniment 20 Martie 2013 / 00:00 447 accesări

ATRIBUTELE PUTERII Pontificatul Papei Francisc, în vârstă de 76 de ani, a început oficial de ieri, odată cu primirea însemnelor papale: inelul sfântului Petru şi paliul papal. Paliul este o fâşie ţesută din lână de miel, care îl simbolizează pe Iisus Hristos, măsoară 2,60 metri lungime şi 11 centimetri lăţime şi are reprezentate cinci cruci roşii care amintesc de cele cinci răni ale lui Iisus provocate de piroane pe cruce. Paliul este purtat de Papă peste veşmintele pontificale, simbolizând rolul său de păstor a 1,2 miliarde de credincioşi. Totodată, în interiorul bazilicii Sfântul Petru a avut loc slujba solemnă de începere a pontificatului celui de-al 266-lea Papă. Un cardinal a intonat ritualul de inaugurare de la începutul liturghiei, spunând: ”Bunul Păstor l-a însărcinat pe Petru să-i hrănească mieii şi oile; astăzi, îi urmezi ca episcop al bisericii”. Ulterior, şase cardinali, care îi reprezintă pe toţi cei 207 cardinali care fac parte din Colegiul Cardinalilor, s-au apropiat de Papă pentru a-i făgădui ascultare. Slujba a fost ţinută în engleză şi în spaniolă, Evanghelia a fost citită în limba greacă, pentru a aminti Biserica din Apus şi Biserica din Răsărit, cele două dimensiuni ale tradiţiei bisericii creştine. Omilia Suveranului Pontif a fost în limba italiană, iar Papa Francisc a ales să nu dea personal sfânta împărtăşanie. La altar au făcut-o diaconii, în timp ce în Piaţa Sf. Petru au fost peste 500 de preoţi care au distribuit euharistia. La sfârşitul ceremoniei a fost intonat un Te Deum şi nu a avut loc slujba Angelus. Mulţimea a aplaudat îndelung şi a strigat ”Trăiască Papa!”. Numeroase pancarte au fost agitate cu mesaje pline de afecţiune, printre care ”Francisc, eşti primăvara Bisericii!” sau ”Francisc, om al păcii”.

AMPLOARE FĂRĂ PRECEDENT Primele cuvinte pronunţate în omilia de începere a pontificatului său au fost dedicate Papei emerit Benedict al XVI-lea, care şi-a sărbătorit ieri onomastica, de ziua Sfântului Iosif.

”ÎI MULŢUMESC LUI DUMNEZEU CĂ POT ŢINE ACEASTĂ SFÂNTĂ SLUJBĂ DE ÎNCEPERE A MINISTERULUI PETRIN, ÎN SOLEMNITATEA SFÂNTULUI IOSIF, SOŢUL FECIOAREI MARIA ŞI PATRONUL BISERICII UNIVERSALE. ESTE O COINCIDENŢĂ PLINĂ DE SEMNIFICAŢIE ŞI ESTE, TOTODATĂ, ONOMASTICA VENERATULUI MEU PREDECESOR: ÎI SUNTEM APROAPE PRIN RUGĂCIUNE PLINĂ DE AFECŢIUNE ŞI RECUNOŞTINŢĂ”, A DECLARAT PAPA FRANCISC.

Noul suveran pontif a mulţumit pentru prezenţă reprezentanţilor altor biserici şi comunităţi ecleziastice, precum şi comunităţii evreieşti şi delegaţiilor din 132 de ţări. Numeroşi demnitari, şefi de stat şi de guvern, în total 150 de delegaţii din întreaga lume, au participat la ceremonia de inaugurare a pontificatului Papei Francisc, urmărită şi de peste 200.000 de credincioşi pe ecrane imense montate în Piaţa Sf. Petru, fiind luate măsuri de securitate severe, pe alocuri nerespectate de însuşi Papa Francisc. În mod special trebuie subliniată prezenţa patriarhului ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I, o participare fără precedent de la Marea Schismă din 1054 dintre Biserica Ortodoxă şi cea Romano-Catolică. Noul pontif s-a retras în Bazilica Sfântul Petru, unde s-a rugat în faţa statuii Fecioarei Maria, apoi a salutat delegaţiile străine prezente la Vatican.

PROTOCOL CU PROBLEME Capitala Italiei a aşteptat cu nerăbdare dar şi cu extraordinare măsuri de siguranţă această ceremonie solemnă. Piaţa Sfântul Petru de la Vatican a fost umplută până la refuz de credincioşi, în timp ce la Roma au sosit peste un milion de pelerini care au asistat la slujbe în toate bisericile din capitala Italiei. Au fost mobilizaţi 1.000 de agenţi ai forţelor de ordine, în colaborare cu peste 700 de voluntari de la Protecţia Civilă. S-a luat ieri şi măsura interzicerii zborurilor avioanelor deasupra capitalei Italiei, pe întreaga perioadă a desfăşurării ceremoniei de la Vatican. De asemenea, ieri, metroul de la Roma a fost gratuit pentru toţi locuitorii oraşului şi pentru toţi credincioşii, până la ora locală 14.00. Locurile din stânga de pe esplanada bazilicii Sf. Petru au fost rezervate personalităţilor bisericeşti, iar cele din dreapta, delegaţiilor politice din diferite ţări. În primele rânduri din piaţă, în apropiere de statuia Sf. Petru, s-au aşezat delegaţiile celorlalte religii, preoţii şi seminariştii. În dreapta, în faţa statuii Sfântului Paul, a stat corpul diplomatic şi celelalte autorităţi. În spaţiul propriu-zis al Pieţei Sf. Petru, locurile au fost libere pentru toţi credincioşii. Delegaţiile oficiale ale Argentinei şi Italiei au avut parte de atenţie deosebită şi au fost aşezate în primul rând. Din Argentina a fost prezentă preşedinta ţării, Cristina Fernandez de Kirchner, însoţită de 19 responsabili de cel mai înalt nivel. Din Italia, preşedintele Giorgio Napolitano cu soţia şi alte 16 personalităţi ale vieţii publice. Sanctitatea sa Papa emerit Benedict al XVI-lea a urmărit la televizor ceremonia solemnă, de la reşedinţa Castel Gandolfo.

TELEFON-SURPRIZĂ Papa Francisc a surprins mulţimea de credincioşi catolici reuniţi la Vatican cu un telefon-surpriză către catedrala din Buenos Aires unde a fost arhiepiscop. Primul Papă din America Latină şi-a început pontificatul cu o alocuţiune adresată celor 200.000 de credincioşi în Piaţa Sfântul Petru, cerând apărarea celor mai slabi din societate şi a mediului. În orele care au precedat mesa, mii de credincioşi s-au adunat în jurul ecranelor de televiziune instalate în Plaza de Mayo, în apropierea catedralelor şi a faimosului palat prezidenţial roz. În convorbirea telefonică ce avut loc la ora 3.30 a.m., Papa Francisc a mulţumit mulţimii pentru rugăciuni. ”Mulţumesc pentru că vă rugaţi, pentru rugăciunile voastre de care am nevoie mult\', a afirmat el. ”Doresc să vă cer să mergem împreună, să avem grijă unul de celălalt şi după această viaţă, să avem grijă de familie, natură”, a afirmat acesta. ”Nu uitaţi acest arhiepiscop, căruia deşi este departe, îi pasă atât de mult de voi. Rugaţi-vă pentru mine!”, a adăugat noul Papă, care a fost aplaudat de mulţime.

COŞMAR PENTRU SERVICIILE DE PAZĂ Noul Papă Francisc nu a ezitat niciun minut să se apropie de mulţimea care îi scanda numele, să strângă mâinile întinse spre el şi să mângâie copiii, spre marea nemulţumire a gărzilor de securitate, depăşite de spontaneitatea lui. Celebra Gardă elveţiană şi jandarmeria Vaticanului, care se ocupă de siguranţa suveranilor pontifi, vor trebui să se resemneze: Papa Francis a dat dovadă din primele zile ale pontificatului său de voinţa de a rămâne spontan, refuzând să trăiască într-o bulă securizată, rupt de contactul cu oamenii obişnuiţi. Întrebat în legătură cu acest subiect, părintele Federico Lombardi, purtător de cuvânt al Vaticanului, a precizat că unui Papă nu îi pot fi impuse măsuri de securitate. Responsabilitatea siguranţei Papei este încredinţată celor aproximativ 100 de membri ai Gărzii Elveţiene, “armata personală” a suveranilor pontifi, ajutată de circa 100 de jandarmi ai Vaticanului şi 140 de poliţişti italieni. În orice caz, aceştia au fost nevoiţi să caute permanent echilibrul între siguranţa papilor şi voinţa acestora de a intra în contact cu oamenii. Papii din timpurile moderne sunt deosebit de vulnerabili la marile evenimente publice, în bazilica Sfântul Petru sau în faţa ei, în piaţa cu acelaşi nume, aşa cum demonstrează incidentele care s-au produs aici. Cel mai grav rămâne atentatul împotriva Papei Ioan Paul al II-lea din 1981, când turcul Mehmet Ali Agca, ascuns în mulţime, a deschis focul asupra acestuia, rănindu-l grav.



12