Patru copii abandonaţi vor primi Sfânta Taină a Botezului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Patru copii abandonaţi vor primi Sfânta Taină a Botezului

Justiție 22 Mai 2013 / 00:00 1560 accesări

Numărul copiilor abandonaţi la naştere în spitale este, în continuare, ridicat. De multe ori, bebeluşii rămân necreştinaţi o lungă perioadă pentru că cei care le-au dat viaţă au uitat că au adus pe lume suflete de care trebuie să se îngrijească. Este şi cazul a patru bebeluşi din judeţul Constanţa, abandonaţi la naştere, care au fost botezaţi, ieri, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din Cumpăna. Creştinarea celor patru copii a fost „pusă la cale“ de Primăria Cumpăna şi Direcţia de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului Constanţa. La soarta copiilor fără părinţi s-au gândit oameni cu suflet mare. Ei au ales ziua Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena să boteze copiii şi au promis, în faţa lui Dumnezeu, că vor avea grijă de ei în calitate de părinţi spirituali. Cei patru copii au fost creştinaţi chiar de Înalt Prea Sfinţitul Teodosie Arhiepiscopul Tomisului care a fost ajutat de preoţii care slujesc în lăcaşurile de cult din comună. „Avem oameni cu suflet mare, care şi-au arătat disponibilitatea să creştineze aceşti copii. Ştim că nu sunt posibilităţi financiare, însă ne bucurăm că mai sunt oameni care se gândesc şi la aceşti copii uitaţi de părinţi”, a declarat primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju. (I.H.)



12