PDL a descoperit „Etica” după ce pierdut Puterea

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

PDL a descoperit „Etica” după ce pierdut Puterea

Politică 23 Octombrie 2012 / 00:00 466 accesări

După mai mulţi ani de jafuri comise asupra bugetului naţional şi banilor europeni pedeliştii s-au trezit că viitorii candidaţi la parlamentare trebuie să îndeplinească o serie de condiţii... etice, pentru a se putea prezenta în faţa electoratului. Numai că în loc să vedem că PDL interzice dreptul la candidatură unor nume precum Elena Udrea, Radu Berceanu, Mircea Toader sau Traian Igaş, Comisia de Etică, condusă de Monica Macovei, a găsit alte nume pe care să le aducă în atenţia opiniei publice, poate aşa Udrea şi compania vor fi uitate. Liderul senatorilor PDL, Cristian Rădulescu, Mircia Muntean şi preşedintele organizaţiei din Ialomiţa, Marinică Cazacu, sunt consideraţi candidaţii PDL “cu probleme grave” de integritate. Potrivit unor surse din PDL, pentru cei trei există toate şansele să primească un aviz negativ de la Comisia de Etică. Ce se va întâmpla după eliberarea avizelor? Nu se ştie. Un aviz similar a primit şi Elena Udrea direct de la Monica Macovei, dar tot o regăsim pe listele de candidaţi în judeţul Neamţ. Revenind la cei trei vizaţi, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat în urmă cu câteva luni o diferenţă semnificativă între averea dobândită şi veniturile realizate de liderul senatorilor PDL, Cristian Rădulescu, inspectorii ANI propunând astfel confiscarea a peste 120.000 de euro. În cazul lui Mircea Muntean, acesta a fost acuzat de DNA de abuz în serviciu contra intereselor publice în perioada când a fost primar al oraşului Deva şi făcea parte din UNPR. În ceea ce îl priveşte pe liderul PDL Ialomiţa, Biroul Teritorial Slobozia al DNA a dispus în urmă cu câţiva ani trimiterea în judecată a acestuia pentru comiterea mai multor infracţiuni legate de punerea în posesie a unor terenuri de pe teritoriul localităţilor Manasia şi Urziceni.



12