Pelerinaj la mănăstirea Sf. Andrei, organizat de PSD Năvodari

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Pelerinaj la mănăstirea Sf. Andrei, organizat de PSD Năvodari

Justiție 01 Decembrie 2006 / 00:00 918 accesări

Peste 200 de pensionari din Năvodari au avut ieri posibilitatea de a participa la slujba religioasă organizată la mănăstirea Sf. Apostol Andrei. Pelerinajul a fost organizat cu sprijinul filialei PSD Năvodari, acţiunea fiind facilitată de preşedintele filialei, Nicolae Matei. Împreună cu un grup de consilieri şi membri social democraţi din localitate, el a asigurat participanţilor transportul, masa şi asistenţa medicală gratuită. “A intrat deja în obişnuinţă ca, la Năvodari, PSD să asigure astfel de acţiuni în fiecare an, considerînd că nimeni nu are atît de puţin încît să nu poată oferi nimic. Chiar dacă la Năvodari sîntem în opoziţie şi posibilităţile de a organiza acest pelerinaj pentru un număr mai mare de oameni sînt limitate, totuşi sîntem singurii care punem accent pe latura socială a comunităţii, iar năvodărenii ştiu lucrul acesta“, a declarat Nicolae Matei.

Taguri articol


12