E tare la teorie şeful cu roz-bombonul! Nimeni nu se pricepe mai bine ca el la morală. Dacă e nevoit, te face cu ou şi cu oţet. Ce mai, salată bulgărească! Anul trecut, pe vremea asta, se auzea doar vocea lui. Stătea călare pe un soclu şi se jelea că instituţiile statului nu-l bagă în seamă, că nu reacţionează de nici un fel împotriva corupţiei. Avea dreptate. În loc să reacţioneze după cum le este menirea, instituţiile statului se scărpinau olteneşte pe după ceafă. Altele se jucau cu sfara cu motocei pînă au crăpat de ciudă infractorii, că şi ăştia s-au băşicat, la un moment dat, că nu se dă nimeni la ei! Acum e linişte şi logosul a încetat! Ne-am dumirit că teoriile domniei sale despre stîrpirea mafiei şi corupţiei au compoziţia chimică a apei de ploaie. Atît şi nimic mai mult. Sub sigla Alianţei i-a ruginit şefului cu roz-bombonul vocea. De fapt, chiar dumnealui a abandonat-o cu lădiţa cu trompeţica de partid. Se mai văd pe ea şi acum urmele de salivă de la ultimele cuvîntări. Şeful cu roz-bombonul s-a dedicat studiului trompetei. Suflă în ea tot timpul laude la adresa Alianţei. Nu mai are nimic din imaginea lui Peneş Curcanul de altădată. E din ce în ce mai mic. Peste trecutul lui de mare luptător cu gura s-a aşternut anonimatul. Vag, foarte vag, îşi mai aminteşte cîte cineva de el. Şi, atunci, îi confundă numele. Tezele sale despre lupta cu corupţia pe întinsul patriei s-au transformat în preş. Folosesc unii preşul cu pricina cu prilejul unor vizite de lucru efectuate de diverse delegaţii de partid şi de stat. Tot ştergîndu-se pe picioare au făcut praf corupţia. Ce spun eu, zdrenţe! La noi, corupţia, să recunoaştem, este o temă depăşită. Sînt lucruri mult mai importante în ţara asta! Peste tot, în instituţiile statului au fost puse plăcuţe de avertizare. Atenţie, se lucrează! Evident, în folosul naţiunii. Se lucrează unii pe alţii în perspectiva anticipatelor. Înţelegeţi aşadar că nu e timpul să ne mai pierdem vremea cu marii corupţi şi corupători! Nu ştii niciodată ce poate să iasă dintr-un ricoşeu pe tema asta. Dai într-unul, ţipă doi! În privinţa luptei împotriva marilor infractori autohtoni, şeful cu roz-bombonul s-a liniştit definitiv. Sigur, obrazul subţire cu sacrificii se ţine! Sînt însă şi momente în viaţă cînd mult mai practic este să adopţi politica struţului, chiar dacă, la această oră, ţinînd cont de anotimpul în care ne aflăm, nisipul nu este fierbinte. Sînt oameni care au tras multe foloase şi avantaje din politica struţului. Ei au învăţat să stea deoparte şi să nu se implice în rezolvarea problemelor complicate cu care se confruntă urbea. Ăştia, vă atrag atenţia, nu se leagă la cap nici cînd îi doare capul, ca să nu devină suspecţi! Este mult mai comod să stai cuminte pe scăunelul tău de partid şi să asişti pasiv la toată zbaterea din jurul tău. Nu contează că este de datoria ta să intervii şi, atunci cînd e cazul, chiar să pui piciorul în prag. Ce te faci însă, cînd omul plasat pe o anumită funcţie importantă preferă să aţipească în front. Lui să-i fie bine! Politica struţului este alcătuită din tot felul de compromisuri şi ea se practică la nivel naţional. Poate că, din acest punct de vedere, s-ar cuveni ca struţul să apară ca emblemă a unor instituţii. La fel de bine, struţul are toate şansele să devină mascota unor politicieni şi oameni cu funcţii importante în stat şi în cadrul Alianţei. Cum însă ne apropiem cu paşi repezi de momentul adevărului, cel al anticipatelor… pentru mulţi nu cade bine să iasă cu struţul în văzul lumii. Îl ţin, cum s-ar spune, mai mult pe lîngă casă. De aceea, cînd este adus în discuţie un subiect incomod, se poate observa cum se produc diverse turbulenţe cu pene de struţ. Din acest punct de vedere, sportul naţional pare să fi devenit fuga de răspundere, despre care noi am mai vorbit. Pînă şi şeful cu roz-bombonul s-a înscris în această nouă competiţie a ipocriziei, aflîndu-se de o bună bucată de vreme mai tot timpul în fruntea plutonului. La fuga de răspundere, domnia sa a înregistrat, la acest moment, cei mai buni timpi şi are şanse să devină campion.