Peste 200 de deținuți au protestat în mai multe penitenciare din țară

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Peste 200 de deținuți au protestat în mai multe penitenciare din țară

Eveniment 12 Iulie 2016 / 23:32 660 accesări

Peste 200 de deținuți din Penitenciarul Botoșani au protestat, marți seară, în camerele de detenție, în semn de solidaritate cu colegii aflați în detenție în celelalte penitenciare din țară. Unii au refuzat masa de seară, iar alţii au bătut în gratiile geamurilor.

Potrivit directorului închisorii, protestul se manifestă pe Secția a II-a a unității de detenție, persoanele private de libertate au incendiat mai multe materiale textile pe care le aveau în camere.

"Protestele nu vizează conducerea unității de detenție. E mai mult un gest de solidaritate cu colegii din țară, care au organizat proteste similare. Nemulțumirile lor sunt generale", a declarat, pentru AGERPRES, directorul executiv al Penitenciarului, Dan Brehuiescu.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Botoşani, motivul nemulţumirilor nu este clar în acest moment, însă reprezentanţii Penitenciarului Botoşani negociază cu ei pentru a-i linişti.

Şi unii din deţinuţii Penitenciarului Iaşi au protestat, marţi, o cameră de detenţie fiind incendiată, iar mai mulţi puşcăriaşi cazaţi în celula respectivă au fost evacuaţi.

Un protest a avut loc luni seara şi în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Arad, unde circa zece deţinuţi au protestat nemulţumiţi de ora de stingere.

Angajații Penitenciarului au adoptat măsuri de supraveghere specială, patrulând continuu în perimetrul secției în care au loc proteste.

Taguri articol


12