Peste 450.000 de persoane au aderat la fondurile de pensii private obligatorii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Peste 450.000 de persoane au aderat la fondurile de pensii private obligatorii

Economie 06 Octombrie 2007 / 00:00 634 accesări

Numărul persoanelor care au aderat în perioada 17 septembrie-1 octombrie 2007 la un fond de pensii privat obligatoriu (Pilonul II) se ridică la 457.415, cele mai multe adeziuni revenind ING Fond de Pensii - 247.420, Aviva Fond de Pensii - 64.622 şi Generali Fond de Pensii - 31.003. Cifrele au fost comunicate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) în baza rapoartelor depuse de 14 administratori din cei 17 autorizaţi să activeze pe Pilonul II, potrivit unui comunicat al instituţiei.

Următoarele locuri sînt ocupate de Interamerican Fond de Pensii - 28.132, Allianz-Ţiriac Fond de Pensii - 26.948, AIG Fond de Pensii - 20.773, BRD Fond de Pensii - 20.130, Omniasig Fond de Pensii - 6.574, OTP Fond de Pensii - 6.160, BT Aegon Fond de Pensii - 2.033, BCR Fond de Pensii - 1.955, Bancpost Fond de Pensii - 874 şi Prima Fond de Pensii - 791. Administratorii AG2R Fond de Pensii, KD Fond de Pensii, Marfin Fond de Pensii şi MKB Romexterra Fond de Pensii nu au depus primul raport bilunar, se arată în comunicatul CSSPP. Campania de aderare la Pilonul II a fost iniţiată la 17 septembrie. Timp de patru luni, angajaţii cu vîrsta sub 35 de ani pînă la 31 decembrie 2007 vor fi obligaţi să adere la un fond de pensii obligatorii administrate privat. Opţional, salariaţii între 36 şi 45 de ani pot adera la un astfel de fond. În primul an de activitate, 2% din contribuţia totală de 9,5% pentru asigurările sociale pe care o plăteşte fiecare angajat va ajunge în administrare privată.

Taguri articol


12