Petra Kvitova, eliminată în turul trei la Wimbldedon

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Petra Kvitova, eliminată în turul trei la Wimbldedon

02 Iulie 2016 / 21:55 381 accesări

Jucătoarea de tenis din Cehia, Petra Kvitova, a 10-a favorită la Wimbledon, a fost eliminată, sâmbătă, în turul 3 al competiţiei, după o înfrângere în faţa rusoaicei Ekaterina Makarova (locul 35 WTA), scor 5-7, 6-7 (5-7), într-o oră şi 9 minute.

Kvitova ajunge astfel la a doua eliminare consecutivă în turul 3 al competiţiei de la All England Club, după ce la ediţia de anul trecut a pierdut, în aceeaşi fază, în faţa sârboaicei Jelena Jankovic, scor 6-3, 5-7, 4-6. Pentru parcursul din acest an la Wimbledon, cehoaica va primi 80.000 de lire sterline şi 130 de puncte în clasamentul WTA.

Petra Kvitova, în vârstă de 26 de ani, a triumfat de două ori la turneul de Mare Şlem de la Wimbledon, în 2011 şi 2014, după două finale câştigate cu Maria Sharapova, respectiv Eugenie Bouchard.

În optimile de finală, Ekaterina Makarova va întâlni o altă jucătoare din Cehia, pe Barbora Strycova (locul 26 WTA), care a trecut în turul 3 de rusoaica Evgeniya Rodina (locul 102 WTA).

Taguri articol


12