Piaţa imobiliară se va dubla în acest an, faţă de 2005

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Piaţa imobiliară se va dubla în acest an, faţă de 2005

Economie 19 Iulie 2007 / 00:00 668 accesări

Potrivit analiştilor imobiliari, investiţiile de pe piaţa imobiliară din România vor atinge 500 milioane euro pînă la sfîrşitul acestui an, dublu faţă de nivelul anului 2005, cînd s-au ridicat la 250 milioane. Reprezentanţii grupului imobiliar Pirelli RE, cel mai mare jucător din industria imobiliară din Italia, au declarat, cu ocazia semnării acordului de înfiinţare a Pirelli RE România, că în special sectorul rezidenţial are un potenţial de creştere imens, în contextul în care se derulează un amplu proces de reînnoire urbană. Investitorii italieni estimează că va exista un deficit de 700.000 - un milion de locuinţe în următorii cîţiva ani. Preţurile locuinţelor din marile oraşe au crescut cu 20%, preţul mediu pentru apartamente situîndu-se între 1.000 euro şi 1.600 euro pe metru pătrat, în timp ce, în cazul locuinţelor de lux, preţurile ajung între 2.000 euro şi 3.000 euro pe metrul pătrat. Specialiştii apreciază că există un deficit în materie de produse de calitate şi o cerere foarte mare pentru sectorul spaţiilor de birouri. La nivelul UE, România este ţara cu cel mai scăzut nivel de spaţii disponibile, pentru locaţiile de tip A, procentul este de aprox. 1,5%, iar pentru locaţiile de tip B, de 14%. Nivelul mediul al randamentelor rezultate din închirierea de spaţii de birou este 7,5%. În 2006, mai multe centre comerciale au fost deschise în oraşe secundare, in timp ce, în paralel, a existat o cerere ridicată pentru spaţii comerciale în marile oraşe, în special din partea băncilor.



Ştiri recomandate

12