Planul de convergenţă pentru trecerea la euro va fi publicat în decembrie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Planul de convergenţă pentru trecerea la euro va fi publicat în decembrie

Economie 28 Noiembrie 2006 / 00:00 925 accesări

Programul de convergenţă care va stabili paşii pentru aderarea României la zona euro, va fi definitivat, cel mai probabil, pînă la finele lunii decembrie, cînd va fi supus unei dezbateri publice. "Programul de convergenţă este un plan multianual, care va reprezenta tabloul de bord al tuturor guvernelor viitoare, un document transpartinic, ce va include suma de obiective economice de atins în următoarea perioadă de timp", a declarat, ieri, prim-viceguvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Florin Georgescu, la seminarul Forumul bancar român, organizat de Finmedia. Documentul reprezintă o obligaţie a tuturor ţărilor care aderă la comunitate şi prezintă viziunea noului stat membru privind perioada în care va adera la zona euro şi obiectivele macroeconomice necesare îndeplinirii criteriilor de la Maastricht. România va prezenta acest program Comisiei Europene (CE) în luna februarie 2007. Obiectivele şi angajamentele incluse în plan sînt definite de Guvern şi BNR. Programele de acest fel au ca finalitate adoptarea monedei europene într-un interval pe care fiecare stat şi-l asumă. "Programul va fi supus unei dezbateri publice, pentru că trebuie cunoscut şi asumat de toţi actorii, societate, patronate, sindicate", a afirmat prim-viceguvernatorul BNR.

Deşi planificarea momentului privind adoptarea euro şi elaborarea calendarului de măsuri necesare reprezintă apanajul fiecărui stat, CE poate să respingă un program de convergenţă, pe considerentul că nu este realist. De altfel, CE va publica o dată la doi ani Rapoarte de convergenţă, prin care analizează stadiul evoluţiilor comparativ cu previziunile din planul de convergenţă şi poate decide chiar sancţiuni. Criteriile stabilite prin tratatul de la Maastricht pentru adoptarea euro se referă la nivelul deficitului bugetar, datoriei publice, inflaţiei şi dobînzilor pe termen lung. Statele care vor să adopte moneda unică trebuie să aibă un deficit bugetar de cle mult 3% din PIB, datoria publică mai mic de 60% din PIB şi rate reduse ale dobînzilor pe termen lung şi inflaţiei, în corelaţie cu cele mai performante trei state din UE în privinţa acestor indicatori. De asemenea, ţările care vor să treacă la euro trebuie să asigure stabilitatea monedelor naţionale, prin mecanismul de schimb ERM-2. În cadrul acestuia, cotaţia monedelor trebuie menţinută într-un interval fix faţă de euro timp de cel puţin doi ani. România intenţionează să adopte moneda euro în intervalul 2012-2014. Rata inflaţiei în zona euro este estimată la aprox. 2%, în 2006, iar în România ţinta stabilită de BNR este de 5%, plus-minus un punct procentual. Doar 12 state din cele 15 vechi membre ale UE au adoptat euro. În ceea ce priveşte cei zece noi membri, care au aderat la 1 mai 2004, doar Slovenia a îndeplinit criteriile pentru euro şi va trece la moneda unică la 1 ianuarie 2007.



12